Spitalul de boli infecțioase Timișoara a primit doar 100 doze de Remdesivir

Spitalul de boli infecțioase Timișoara a primit doar 100 doze de Remdesivir

Spitalul de boli infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara a primit de la Ministerul Sănătății o treime de doze de Remdesivir față de primul lot alocat unității medicale în vară.

Petronel Tudor 0 comentarii

Spitalul de boli infecțioase din Timișoara a rămas la începutul săptămânii fără antiviralul care dă rezultate bune în tratarea bolnavilor infectați cu Covid-19 cu forme medii și severe și a solicitat o nouă tranșă de Remdesivir din stocul aflat la dispoziția Ministerului Sănătății.

„100 de doze din antiviralul Remdesivir au ajuns noaptea trecută la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Victor Babeş Timişoara, cu ajutorul unui echipaj al ISU Timiş. Le multumesc colegilor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă pentru ajutorul pe care ni l-au dat. Datorită lor, medicamentul a ajuns de urgenţă la Timişoara şi am putut să începem să îl administrăm pacienţilor noştri.”, a transmis Cristian Oancea, mangerul unității medicale din Timișoara.

Față de primul lot de 300 doze, cele 100 doze primite acum vor ajunge pentru tratarea a 20 de bolnavi infectați cu Covid-19, potrivit unei scheme de tratament ce implică administrarea unui număr de 5 doze pentru un singur pacient. În acest moment în Spitalul de boli infecțioase din Timișoara sunt internați 178 pacienți, dintre care 18 se află în stare gravă la Terapie Intensivă.

Comentarii

loading...