12 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSănătateStudiu: un pui de somn de 40 de minute reduce riscul de...

Studiu: un pui de somn de 40 de minute reduce riscul de infarct sau AVC

Potrivit unui nou studiu realizat de oamenii de ştiinţă din Elveţia, un pui de somn în timpul zilei, indiferent de durată, este asociat cu înjumătăţirea riscului de infarct şi accident vascular cerebral, au concluzionat specialiştii care au publicat o cercetare în jurnalul ştiinţific Heart. Studiul a fost realizat pe 3.462 de persoane din Lausanne, Elveţia, cu vârste între 35 şi 75 de ani la începutul cercetării. După cum transmite Agerpres, subiecţii au fost monitorizaţi o perioadă medie de cinci ani şi au raportat cât de des au dormit în timpul zilei în săptămâna anterioară. 58% dintre persoanele studiate nu dormiseră deloc în timpul zilei, circa unu din cinci (19%) au spus că au tras un pui de somn în timpul zilei o dată sau de două ori pe săptămână, iar circa unu din 10 (12%) dormiseră în timpul zilei în trei până la cinci zile. Aproximativ 11% dintre respondenţi dormiseră în timpul zilei de şase până la şapte ori pe săptămână.

În perioada de monitorizare de cinci ani au fost consemnate în rândul participanţilor 155 de evenimente cardiovasculare, precum infarct şi accident vascular cerebral. Un somn scurt în timpul zilei, o dată sau de două ori pe săptămână, a fost asociat cu o reducere cu 48% a riscului de producere a unui eveniment cardiovascular. ”Subiecţii care dormeau în timpul zilei o dată sau de două ori pe săptămână au avut un risc mai mic de evenimente asociate bolilor cardiovasculare, în timp ce nu a fost identificată nicio asociere în funcţie de o frecvenţă mai mare a somnului sau de durată”, a declarat doctor Nadine Häusler din cadrul Spitalului Universitar din Lausanne.

”Mulţi dintre noi ar putea să dorească să tragă câte un pui de somn de 40 de minute, însă este nevoie de mai multe dovezi înainte de a putea spune că somnul regulat în timpul zilei ajută la reducerea riscului de infarct sau accident vascular cerebral”, a precizat Vanessa Smith de la British Heart Foundation. ”Însă, există multe alte schimbări ce ţin de stilul de viaţă ce pot fi realizate, despre care ştim că ajută la menţinerea sănătăţii inimii şi a vaselor de sânge. 150 de minute de activitate fizică moderată pe săptămână şi adoptarea unei diete mediteraneene sănătoase pot reduce riscul de atac de cord sau de accident vascular cerebral. Ştim, de asemenea, că tratarea hipertensiunii arteriale şi gestionarea colesterolului pot reduce riscul de afecţiuni cardiace şi circulatorii, cu potenţial letal”, a mai spus Smith.

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Raed Arafat trimite o echipă de experți la Slănic Prahova în urma surpării de teren

Secretarul de stat Raed Arafat, şeful DSU, a precizat joi că o echipă de experţi urmează să ajungă la Slănic Prahova pentru a evalua...

Pensionarii primesc cadou de Paști de la Guvern. Vor primi banii în avans

Guvernul a adoptat în şedinţa de joi hotărârea care permite plata pensiilor înaintea sărbătorilor de Paşti, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, subliniind că demersul...

Iuliana Demetrescu va arbitra o semifinală de Liga Campionilor

Iuliana Demetrescu a fost delegată de UEFA la partida Chelsea – Barcelona, din semifinalele Ligii Campionilor la fotbal feminin, programată sâmbătă, 27 aprilie, de...
Ultima oră
Pe aceeași temă