7.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSănătateTest rapid de sânge pentru depistarea din timp a bolilor de inimă

Test rapid de sânge pentru depistarea din timp a bolilor de inimă

Noul test, destinat pentru o utilizare viitoare în cadrul Sistemului Naţional de Sănătate din Marea Britanie (NHS), este mult mai precis în comparaţie cu testele efectuate în prezent şi ar putea veni în ajutorul a sute de mii de persoane. În prezent, medicii măsoară nivelurile sangvine ale unei proteine denumite Peptidul natriuretic de tip B (BNP) cu ajutorul unui test standard de sânge.

Niveluri ridicate ale acestei proteine indică un risc de insuficienţă cardiacă, dar obezitatea, vârsta avansată şi anumite medicamente determină, de asemenea, creşterea nivelului de BNP, ceea ce înseamnă că testul nu este cu totul eficient. Un grup de experţi de la Queen’s University din Belfast a abordat această problemă măsurând nivelul de BNP laolaltă cu alte proteine esenţiale prezente în sânge. Analiza acestora a pus în evidenţă 25 de proteine identificate în sângele pacienţilor cu insuficienţă cardiacă. Testarea ulterioară a 400 probe de sânge, prelevate atât de la pacienţi care sufereau de insuficienţă cardiacă, cât şi de la persoane care nu aveau această afecţiune, a pus în evidenţă că cele 25 de proteine, la care se adaugă nivelurile de BNP, oferă o metodă mai precisă de diagnostic a insuficienţei cardiace – boală care afectează circa 920.000 de persoane din Regatul Unit.

Testul detectează totodată semne ale insuficienţei cardiace înainte ca pacienţii să prezinte simptome clinice majore, prevenind astfel afectarea pe termen lung a sănătăţii inimii. Potrivit Agerpres, experţii colectează în prezent probe de sânge de la pacienţi din Regatul Unit, Irlanda, Franţa, Grecia şi Statele Unite pentru a confirma descoperirile. “Este o nevoie urgentă de a dezvolta teste care pot diagnostica insuficienţa cardiacă într-un stadiu precoce şi cu mare precizie, astfel încât pronosticul persoanelor care suferă de această afecţiune să se îmbunătăţească”, a spus Claire Tonry, cercetătoare la Queen’s University, care a adăugat că în prezent se fac studii suplimentare pentru a stabili dacă acest test va fi un instrument cu utilitate clinică pentru diagnosticarea insuficienţei cardiace. Cercetarea a fost prezentată în cadrul British Cardiovascular Society Conference, desfăşurată în Manchester.

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...

Bătălia pentru București – de la trivializare, la concept

Alegerile locale din București sunt importante pentru că dau trendul politic pentru celelalte competiții electorale ale anului în curs. Cătălin Cârstoiu pare a rămâne...
Ultima oră
Pe aceeași temă