Pandemia COVID-19 oferă o lecție clară a importanței siguranței lucrătorilor din domeniul sănătății.
Echipamentele de protecție personală necorespunzătoare au reprezentat o problemă în multe situații și au existat prea multe exemple de lucrători din domeniul sănătății care s-au infectat și au murit din cauza COVID-19.
Consecințele dure ale inegalităților au fost, de asemenea, dezvăluite de pandemie. În țări precum Marea Britanie și SUA, un număr disproporționat de infecții și decese din cauza COVID-19 au survenit în rândul comunităților de culoare și minorităților etnice și al persoanelor din grupurile socioeconomice subdezvoltate.
Femeile reprezintă aproximativ 70% din forța de muncă din domeniul sănătății și asistenței sociale și au fost în primele linii ale răspunsului la COVID-19. Acestea prezintă un risc crescut de infecție cu sindrom respirator acut sever coronavirus 2 (SARS-CoV-2); De asemenea, este probabil ca femeile să fie puternic afectate de poverile îngrijirii și de pierderile economice rezultate din pandemie.
Dar ceea ce a arătat, de asemenea, pandemia COVID-19, este cât de dependentă este siguranța pacientului de siguranța lucrătorilor din domeniul sănătății.
La fel ca în focarele anterioare ale bolii virusului Ebola, sindromul respirator din Orientul Mijlociu și sindromul respirator acut sever, numai atunci când lucrătorii din domeniul sănătății sunt în siguranță, aceștia pot menține pacienții în siguranță și pot oferi sistemelor de sănătate stabilitate și rezistență.
Siguranța pacientului este o componentă esențială a acoperirii universale a sănătății și pacienții nu ar trebui să aleagă între lipsa îngrijirii sau îngrijirea nesigură. Atunci când sistemele de sănătate sunt supuse unei presiuni extreme și lucrătorilor din domeniul sănătății li se cere să-și depășească limitele, dincolo de îndatoririle lor obișnuite, forța de muncă din domeniul sănătății trebuie să fie păstrată în siguranță.
În țările cu venituri mari și cu venituri mici, deopotrivă, au existat multe decese cauzate de COVID-19 în rândul lucrătorilor din domeniul sănătății. Deși se încearcă să se cuantifice, acest lucru rămâne o provocare. Eșecul de a oferi lucrătorilor din domeniul sănătății o protecție adecvată împotriva amenințărilor la adresa sănătății lor nu poate fi pur și simplu atribuit resurselor inadecvate. Multe țări au dezvăluit o pregătire insuficientă pentru a-și proteja lucrătorii din domeniul sănătății în caz de dezastru. Totuși, capacitatea lucrătorilor din domeniul sănătății de a proteja cetățenii depinde de siguranța lucrătorilor din domeniul sănătății. Dacă profesioniștii din domeniul sănătății trebuie să ofere îngrijiri mai sigure pacienților, toate părțile interesate trebuie să abordeze rapid și decisiv nevoia globală de siguranță a lucrătorilor din domeniul sănătății.
Se poate aplica o abordare globală unită, sistematică.
Mediul și infrastructura pot limita capacitatea personalului de a îndeplini funcțiile de siguranță necesare; incidentele fizice sunt adesea banalizate ca „alunecări, căderi și căderi”, dar sunt pericole profesionale care cauzează rănirea lucrătorilor din domeniul sănătății și afectează furnizarea de îngrijiri sigure și de înaltă calitate. În plus, provocările de mediu legate de controlul prevenirii infecțiilor (IPC) au fost una dintre cele mai mari amenințări la adresa siguranței lucrătorilor din domeniul sănătății, în special în țările cu venituri mici și cu venituri medii. Expunerea la agenții patogeni respiratori și sanguini este crescută în cadrul spitalului.
Cu toate acestea, aceste exemple sunt doar vârful aisbergului. Lucrătorii din domeniul sănătății întâmpină în fiecare zi alte provocări fizice și psihologice legate de sănătatea mintală, bunăstare și securitate. Cu ore prelungite și volum mare de muncă, oboseala și stresul sunt amenințări pentru sănătatea mintală și bunăstarea lucrătorilor din sănătate, crescând prevalența epuizării și prezentând un risc pentru sănătatea lor fizică din cauza bolilor netransmisibile, care sunt agravate de stresul prelungit.
Dovezile preliminare sugerează că există o povară mare de epuizare și cultură problematică a siguranței pentru lucrătorii din domeniul sănătății care răspund la COVID-19.
În plus, lucrătorii din domeniul sănătății sunt supuși unor atacuri frecvente, atât în zonele de conflict, cât și în alte părți, o problemă care s-a înrăutățit în timpul pandemiei.
În ciuda Convenției de la Geneva din 1949 care oferă protecție împotriva violenței, siguranța și securitatea lucrătorilor din domeniul sănătății rămân în pericol.
Violența continuă împotriva lucrătorilor din domeniul sănătății și siguranța inadecvată la locul de muncă amenință în continuare sănătatea mentală și fizică a lucrătorilor din domeniul sănătății.
Acum trebuie să existe o recunoaștere universală că siguranța lucrătorilor din domeniul sănătății este siguranța pacientului. Unul nu poate exista fără celălalt. Un accent pe asigurarea unor medii de lucru sigure va duce la îmbunătățirea îngrijirii pacienților.
Lucrătorii din domeniul sănătății nu pot oferi îngrijire de înaltă calitate și sigură pacienților în medii în care există o amenințare fizică pentru siguranța lor și sunt obosiți și stresați.
În timpul pandemiei COVID-19, lucrătorii din domeniul sănătății au fost printre cei care au suportat greul bolii, unii fiind mai vulnerabili decât alții, printre care femeile și lucrătorii din domeniul sănătății – minorităților etnice și de culoare. Mulți lucrători din domeniul sănătății se tem că condițiile lor de muncă îi pun pe ei și pe familiile lor în pericol. Guvernele și organizațiile de îngrijire a sănătății trebuie să acționeze acum pentru a sprijini și proteja forța de muncă din domeniul sănătății, astfel încât să poată oferi îngrijire sigură pacienților.
Măsuri și îndrumări clare și cuprinzătoare, împreună cu furnizarea de echipamente de protecție vor reduce riscurile de infecție și de vătămare fizică și mentală pentru lucrătorii din domeniul sănătății și de afecțiuni nosocomiale în rândul pacienților.
