Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Există viață după moarte

Există viață după moarte

6252 de cetățeni români sunt înscriși oficial ca fiind „în așteptare” pe lista Agenției Naționale de Transplant.

Mihai Diac 0 comentarii

Poate cea mai îngrozitoare speranță a unui bolnav este aceea că viața lui ar putea fi salvată de un transplant, dar că acest transplant devine posibil doar dacă moare un om.

În România, Registrul Național al Agenției Naționale de Transplant (ANT) cuprinde 6252 de pacienți “în așteptare”. Dintre acești bolnavi, cei mai mulți, adică 3037, așteaptă un transplant renal. Celelalte cazuri se referă la embriotransfer, la transplant hepatic sau de celule stem, la transplant de cornee, de inimă, de os sau de plămân.

O răspundere uriașă îi revine medicului care tratează boala curentă a pacientului, fie că e vorba de nefrolog, de pneumolog sau de hepatolog. Dr. Irinel Popescu, unul dintre cei mai cunoscuți specialiști români, a explicat, ieri, într-o conferință de presă, că medicul hepatolog “poate amâna momentul în care atribuie pacientului codul CUIANT” (cel din evidența Agenției Naționale de Transplant), dacă de exemplu este vorba de un pacient cu ciroză care poate fi tratată și fără un transplant.

Această situație este confirmată de dr. Radu Zamfir, directorul executiv al ANT. “Există liste de așteptare la fiecare centru de transplant. Dar una e să i se spună unui pacient că trebuie să facă transplant pulmonar și alta e să fie propus pentru a face transplant pulmonar”, pentru că uneori există chiar motive medicale care să împiedice un transplant, precizează dr. Radu Zamfir.

În România există în acest moment 34 de centre acreditate pentru transplant, dar numai 14 dintre ele au realizat, efectiv, prelevări de organe.

Cei mai numeroși donatori de organe sunt cei aflați în moarte cerebrală. Un raport statistic prezentat ieri de ANT arată că, în anul 2019, în România s-au identificat 210 pacienți în moarte cerebrală, dintre care 65 au devenit donatori.  În anul 2019, în România s-au realizat 115 transplanturi de rinichi, 48 de ficat, 6 de cord și 3 de plămân. Ceea ce, în raport cu cele peste 6000 de cazuri aflate pe lista de așteptare, înseamnă „infinit de puțin”.

Pentru un pacient în moarte cerebrală, o mare problemă este ca familia să accepte ideea că ruda lor a decedat, apoi să accepte să i se preleveze organele. „Trebuie să convingi familia că moartea cerebrală este moarte și că, din nenorocirea lor, pot fi salvate alte persoane. Familia trebuie să te simtă empatic, sincer, să simtă că ești alături de ei”, a explicat dr. Rosana Turcu (Spitalul de Urgență Floreasca), medic cu o experiență de 21 de ani în domeniul transplantului.

Pe de altă parte, dr. Monica Pop, specialist în oftalmologie, a recunoscut că ea privește chestiunea transplantului dintr-o dublă perspectivă  - și de medic, și de pacient.

“E criză de donatori. Dacă vă moare cineva foarte apropiat, ferească Dumnezeu, mama, soțul, copilul, îi dați ochii? Vă spun că nu”, susține dr. Monica Pop. Ea a mărturisit ieri că, pentru a încuraja practica donării de organe în România, s-a gândit chiar să facă un demers alături de alți medici oftalmologi, urmând să anunțe că, în cazul decesului oricăruia dintre ei, sunt dispuși să li se preleveze organele.

Dar realitatea acestui moment este că „familiile sunt reticente” la ideea unui transplant, în momentul în care le moare cineva apropiat, a confirmat dr. Raluca Neagu Movilă, de la centrul de transplant de la Iași.

În schimb, dr. Irinel Popescu se declară optimist: “În România, rata de refuz s-a stabilizat la 22 la sută, ceea ce înseamnă o rată de accept de aproape 80 la sută. Este un procent uriaș”.

În România, în ultimii ani, cea mai înaltă rată de refuz a prelevării de organe se înregistrase în 2017: 29,53 la sută.

Poate nu în ultimul rând, refuzul familiilor de a accepta să doneze organele unei rude care a decedat este legat de suspiciunea că această procedură ar fi ilegală. Potrivit Declarației de la Istanbul (2018), “traficul de organe umane și traficul de persoane cu scop de prelevare de organe trebuie interzise și clasificate drept crime”.

Comentarii

loading...