10 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSănătateTrei bebeluși au fost duși la operații în străinătate de Asociația „Blondie”

Trei bebeluși au fost duși la operații în străinătate de Asociația „Blondie”

Avionul închiriat a zburat pe ruta București – Milano pentru a oferi o șansă la viață celor trei bebeluși ce vor fi operați pe cord la Clinica San Donato din Milano. La întoarcerea în România va fi adus un copil de doar o lună și jumătate care a fost deja operat la Milano după ce fusese transferat tot cu ajutorul Asociației „Blondie” la clinica din Italia.

A fost cel de-al 20-lea zbor realizat de Asociație doar în 2020, an în care 28 de copii și 3 adulți au fost transportați pentru diverse intervenții chirurgicale spre și dinspre Italia, Germania, Elveția, Austria, Franța și Spania.

„Când am lansat asociația anul trecut nu am visat vreodată că vom ajunge în situația de a realiza zboruri medicale, zboruri care fac diferența între viață și moarte. În martie anul acesta, în timpul lock-down-ului, au ajuns la noi niște părinți disperați al căror copil urma să fie externat dintr-un spital din Italia și nu existau zboruri cu care să se întoarcă acasă. Am decis să ajutăm atunci și nu ne-am mai oprit. Săptămâna aceasta vom realiza trei astfel de zboruri și, chiar dacă nu știm acum cu ce o să le plătim, nu ne dăm bătuți, la fel cum nici acești copii și părinți nu se lasă învinși de boală.”, spune Adelina Toncean, fondatoarea Asociației „Blondie”.

Costul total al curselor aeriene efectuate până în prezent este de circa 255.000 euro, cei mai mulți bani provenind din donații individuale. Din nefericire, lipsa banilor a făcut ca doar în acest an 30 de nou-născuți să moară pe lista de așteptare a secției de terapie intensivă pe care o conduce doctorul Cătălin Cârstoveanu.

Asociația “Blondie” s-a înființat în iunie 2019 pentru a oferi o șansă la viață copiilor bolnavi și singuri și a creat un cadru etapizat, care să rezolve cele mai importante probleme ale copiilor cu afecțiuni grave abandonați în spitale.

Printre acestea, monitorizarea prenatală a gravidelor în risc social pentru identificarea la timp a nou-născuților cu afecțiuni grave (Caravana Blondie), crearea unei soluții mobile pentru identificarea în maternitate a nou-născuților cu afecțiuni grave în risc de părăsire sau părăsiți de părinți (BlonTHE APP), crearea unui program de voluntariat în spital pentru copiii internați singuri (Și eu sunt Blondie) și crearea unui centru de recuperare medicală postspitalizare pentru copiii cu afecțiuni grave în risc social (Căsuța Blondie).

Pentru a-și continua misiunea, Asociația “Blondie” face apel la solidaritate și generozitate, donațiile fiind esențiale pentru a transporta în străinătate cât mai mulți copii ca să le salveze viața.
RO37 INGB 0000 9999 0909 6711 – LEI
RO34 INGB 0000 9999 0909 6765 – EURO

Cele mai citite

Internat de urgență la spital, după ce a mâncat conserve de pește

Un locuitor din orașul Urlați, județul Prahova, a fost internat la Spitalul Județean de Urgență Ploiești cu diagnosticul de botulism. Bărbatul a declarat medicilor...

Iohannis, primit de omologul sud-coreean

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, astăzi, de omologul sud-coreean, Yoon Suk-yeol, la Palatul prezidenţial.Şeful statului român efectuează de luni până mâine o vizită...

Mașinile cu motoare puternice sunt mai predispuse la accidente, conform studiilor – Grafic

Șoferii începători sunt sfătuiți, de obicei, să-și cumpere mașini ieftine cu motoare mici pentru a căpăta experiență de condus și pentru a evita accidentele....
Ultima oră
Pe aceeași temă