13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSănătateTrei pasageri care au sosit cu avionul din Italia au fost puși...

Trei pasageri care au sosit cu avionul din Italia au fost puși în carantină în România

Cele trei persoane au ajuns pe Aeroportul Internațional Timişoara (AIT), la bordul unei aeronave care decolase din orașul Bergamo (Italia).

Cei trei călători veniți duminică de la Bergamo au fost plasați în carantină la domiciliu timp de 14 zile, a anunțat, duminică, DSP Timiș.

“Specialiştii din cadrul DSP s-au deplasat la AIT şi au aplicat procedura. S-a constatat că era vorba despre trei persoane, dar care nu au vizitat zonele afectate de coronavirus. În urma consultului la care au fost supuse după sosire, de către medicul specialist din AIT, s-a constatat că nu există niciun simptom de boală, fiind într-o stare bună de sănătate. Preventiv, toate cele trei persoane se carantinează la domiciliu timp de 14 zile, sub atenta monitorizare a DSP”, a precizat Cornelia Bubatu, purtătoarea de cuvânt a DSP Timiș.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...
Ultima oră
Pe aceeași temă