13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSănătateUn nou campus universitar al UMF Carol Davila, în Mogoşoaia

Un nou campus universitar al UMF Carol Davila, în Mogoşoaia

“În Mogoşoaia, Academia Română are un teren de 47 de hectare. După aprobarea pe care prezidiul Academiei Române a dat-o în urmă cu două săptămâni, vom semna protocolul de colaborare între Academia Română, Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila, comunitatea locală de la Mogoşoaia, implicit Consiliul Judeţean Ilfov, pentru construcţia noului campus al UMF”, a spus Sinescu în deschiderea conferinţei “Science meets Regions – Science Builds The Future”.

 

Alături de campus va funcţiona şi un spital euro-republican

“Va fi un pol de atracţie şi pentru învăţământul curricular de medicină, medicină dentară şi farmacie, pentru specializările post-universitare în toate disciplinele medicale în care noi formăm specialişti şi un pol de atracţie şi pentru pacienţii din această zonă geografică, pentru că suntem înfrăţiţi cu Complexul Universitar Medical şi de Cercetare Ştiinţifică Charite din Berlin şi, în afară de Măgurele, cu Institutul de Cercetare Max Plank, condus de acad. Gunter Stock, membru de onoare al Academiei Române şi DHC al universităţii noastre, care, împreună cu directorul Charite din Berlin, doresc un alt Charite în această parte a Europei”, a precizat rectorul celei mai prestigioase universităţi din România.

Oameni de ştiinţă din Europa, experţi şi reprezentanţi ai autorităţilor locale au participat la conferinţa “Science meets Regions – Science Builds The Future”, despre modul în care deciziile politice pot fi fundamentate pe cercetarea ştiinţifică. Este vorba de un proiect iniţiat de Comisia Europeană pentru a pune bazele unei dezvoltări economice, care să ţină seama de rezultatele cercetărilor ştiinţifice. În cadrul proiectului, 26 de evenimente interactive vor avea loc anul acesta în 26 de ţări.

 

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

România deschide dosare penale pentru spectacolele pirotehnice de pe stadioane; Ungaria se mândrește cu ele. FOTO

În țara noastră, introducerea de articole pirotehnice pe arenele sportive este interzisă, iar președintele FC Rapid București, Daniel Nicolae, și un lider galeriei giuleștene...

Te confrunți cu durere la nivelul genunchiului? Cum recunoști ruptura de menisc și ce poți face pentru a o trata

Durerile articulare pot apărea foarte frecvent ca urmare a unei serii largi de cauze și factori de risc, ceea ce înseamnă că pentru a...

Rolul ficatului în eliminarea toxinelor din organism

Una dintre principalele funcţii ale ficatului este detoxifierea. Acest organ esenţial al organismului este responsabil pentru metabolizarea şi eliminarea toxinelor, curăţarea sângelui prin filtrarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă