21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSănătateUngurii o duc mai bine: Budapesta a primit 31 de milioane de...

Ungurii o duc mai bine: Budapesta a primit 31 de milioane de măști din China

Într-o întâlnire cu membrii comisiei de afaceri externe a Parlamentului de la Budapesta, Szijjarto a adăugat că o linie de producţie chinezească, aflată în prezent în construcţie la Satoraljaujhely (nord-estul Ungariei), va începe în câteva zile să producă 2,8 milioane de măşti pe zi.

Ulterior în această săptămână, în Ungaria vor sosi, cu un transport aerian, încă 8 milioane de măşti din China.

Toate echipamentele medicale primite până acum de Budapesta au provenit din China, în condiţiile în care ţările vest-europene şi SUA duc la rândul lor lipsă de măşti şi ventilatoare, a spus şeful diplomaţiei ungare.

Răspunsurile naţionale sunt cele care ”funcţionează” în actuala situaţie de criză, când organizaţiile internaţionale doar încearcă să-şi găsească locul, a subliniat Peter Szijjarto, făcând referire la Uniunea Europeană, potrivit Agerpres.

Potrivit site-ului koronavirus.gov.hu, în Ungaria numărul cazurilor confirmate de contaminare cu SARS-CoV-2 creşte gradual, ajungând marţi dimineaţă la 817; numărul persoanelor decedate este de 47. Până acum în Ungaria 71 de pacienţi s-au vindecat complet.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...

Nicolae Ciucă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: „Aceste două decenii au reprezentat cea mai bună perioadă din istoria noastră”

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a evidenţiat, vineri, într-un mesaj transmis cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la admiterea României în...
Ultima oră
Pe aceeași temă