11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSănătateVIDEO Mesajul medicilor timișoreni, care au vindecat cei mai mulți bolnavi de...

VIDEO Mesajul medicilor timișoreni, care au vindecat cei mai mulți bolnavi de coronavirus din țară

Cadrele medicale de la Spitalul “Victor Babeș” din Timișoara, eroi în lupta contra-timp împotriva COVID-19, care au reușit să vindece cei mai mulți pacienți la nivel național, au acceptat invitația Asociației Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii, realizând împreună un clip video emoționant prin care își propun să convingă românii să stea în case pentru a limita răspândirea virusului. Printre protagoniștii clipului video se numără medicul primar boli infecțioase Virgil Musta, precum și doctorii Cristian Oancea, Voichița Lăzureanu și Ovidiu Fira-Mladinescu. Mesajul cadrelor medicale de la “Victor Babeș” poate fi văzut pe contul de Youtube al Asociației.

“Deși la Timișoara înregistrăm o situație relativ bună, ca să menținem performanța și să încurajăm o țară întreagă, totodată să ajutăm la cercetarea unui tratament de succes, acum chiar avem nevoie de voi, oamenii de acasă. Limitați-vă la maximum ieșirile în lume, oricât de greu vi s-ar părea. Doar în felul acesta ne puteți ajuta pe noi, medicii, să fim eficienți în lupta împotriva coronavirusului”, a subliniat medicul Virgil Musta.

În același timp, doctorul timișorean îi îndeamnă pe românii care pot și vor să facă donații să se implice în această perioadă dificilă.

“Nevoile noastre, ale sistemului medical, în acest context grav, cu care nu ne-am mai confruntat până acum, sunt uriașe. Orice gest este apreciat și orice donație contează în lupta pe care o ducem zi de zi. Suntem, literalmente, în ipostaza de a spune că <Împreună putem salva vieți>. De aceea, vă rugăm să ne sprijiniți, pentru că doar astfel vom găsi calea de a ieși împreună din criza pe care o traversăm. Și, ținând cont că vorbim de la Timișoara, dacă anul acesta respectăm toate îndrumările care ni se dau, anul viitor ne vom putea bucura împreună de Timișoara, Capitală Culturală Europeană”, a arătat doctorul de la Spitalul “Victor Babeș”.

Prin acest demers, Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii dorește să transmită un mesaj de unitate la nivelul întregii comunități și de solidaritate cu personalul medical angajat în lupta împotriva răspândirii coronavirusului.

“Până vom trece de pandemie și vom putea ieși din nou în stradă, focusul trebuie să fie pe ce avem de făcut acum. Trebuie să vedem cum putem fi alături de comunitate, alături de medicii care luptă să ne țină sănătoși. E un moment în care cultura susține sănătatea, astfel încât să ne putem bucura toți de <Timișoara 2021>. De altfel, sloganul <Timișoara 2021>, respectiv <Luminează orașul prin tine>, este exact despre cum oamenii, cu puterea și cu energia lor, pot să ”lumineze”. Iar gândurile noastre trebuie să se îndrepte acum către oameni ca Virgil Musta, Cristian Oancea, Voichița Lăzureanu, a întregului colectiv de la Spitalul “Victor Babeș”, dar nu numai. Reușita lor de astăzi ne asigură nouă o șansă mâine”, a declarat Horațiu Rada, președintele Asociației Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii.

Asociaţia Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii a fost înființată în 2011, cu scopul de a pregăti dosarul de candidatură pentru obținerea titlului de Capitală Europeană a Culturii. În anul 2016, Timișoara a câștigat titlul de Capitală Culturală Europeană pentru anul 2021, iar Asociația își continuă misiunea de a pune la punct programul cultural, de a planifica evenimentele, precum şi de a strânge fondurile necesare organizării, promovării şi realizării programului. Ulterior anului 2021, Asociaţia va avea ca scop sprijinirea şi dezvoltarea de proiecte culturale în folosul comunităţii.

Potrivit celui mai recent bilanț al autorităților, dat publicității joi, 26 martie 2020, numărul total al românilor infectați cu coronavirus a depășit o mie de cazuri. Dintre cele 1.029 de persoane confirmate pozitiv, 94 au fost declarate vindecate şi externate, cele mai multe (53) la Timișoara, alte 28 în București, 6 la Craiova, 5 la Constanţa, unul la Cluj şi unul la Iaşi.

Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii

 

 

 

 

 

 

 

Adriana Constantinescu
Adriana Constantinescu
Adriana Constantinescu a absolvit facultatea de Drept cu dublă specializare Drept și Criminologie. Este de origine est-europeană, cu experiență bogată în comunicare și relații publice. Anterior a lucrat ca specialist în marketing în România, iar din 2015 pledează împotriva regimurilor autoritare și a abuzurilor drepturilor omului. În 2017, a devenit editorialist la România Liberă, contribuind la jurnalismul de investigație și cercetarea socială europeană. Ea a dezvoltat o relație excelentă cu ONG-uri precum Freedom Association (Londra) și Open Society Foundation (Londra). Activitatea ei include traducerea și publicarea de sondaje pe probleme semnificative pentru Europa, de la alegeri politice până la opinii privind crizele de sănătate (pandemia Covid), cea mai recentă preocupare fiind legată de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă