19.5 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSănătateVoluntariatul în Sănătate, un mister pentru autorităţi

Voluntariatul în Sănătate, un mister pentru autorităţi

În urma înmulţirii cazurilor de impostură din sistemul medical românesc, inclusiv sub „masca” unor contracte de voluntariat, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat recent că a solicitat spitalelor aflate în subordine situaţia acestor contracte, însă doar trei din 100 au răspuns cererilor oficiale de la MS. „Insist şi spun că este ilegal să faci contract de voluntariat direct spital-medic. Medicina este o profesiune liberală reglementată de legi speciale. Nu putem face contract de voluntariat cu un medic», a precizat ministrul Sănătăţii.

Potrivit acesteia, contractul ar trebui încheiat între medic şi organizaţia gazdă. “Conform Legii 78, trebuie să existe o organizaţie gazdă care să preia voluntarii. Spitalul poate fi sau nu organizaţie gazdă dacă îndeplineşte nişte condiţii. Sunt mai multe proceduri pe care e greu să le aplice anumite spitale şi nu înţeleg de ce“, a spus Sorina Pintea. Declaraţia survine în contextul în care, de la începutul acestei luni, au fost descoperiţi mai mulţi impostori care practicau medicina fără a avea studii în domeniu şi, implicit, dreptul de practică. De exemplu, Raluca Daniela Bîrsan a lucrat ca medic voluntar timp de 10 ani la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ilfov, iar italianul Matteo Politi a operat în mai multe clinici private din Bucureşti. Nici unul dintre cei doi nu avea studii în domeniu, ambii având diplome false. 

 

Reglementări şi avantaje la angajare

Absolvenţii de şcoli postliceale sanitare s-au confruntat, până acum, cu o mare problemă la angajare, aceea de a nu avea experienţa cerută pentru ocuparea postului vacant. O soluţie la această problemă poate fi însă un contract de voluntariat cu o unitate sanitară. Legea nr. 78 din 2014 recunoaşte ca experienţă participarea persoanelor fizice, neremunerată şi bazată pe decizia liber consimţită a acestora, la activităţi de voluntariat organizate în România, de persoane juridice de drept public sau de drept privat, fără scop lucrativ. Până acum voluntariatul îi avantaja, practic, doar pe asistenţii medicali care timp de 5 ani nu-şi găseau serviciu în domeniu. Conform legii, după 5 ani de lipsă a practicii, asistentul medical îşi pierde dreptul de liberă practică pentru că, evident, nu mai are aceeaşi îndemânare. Voluntariatul în aceşti 5 ani, indiferent de perioada în care lucrează fără a fi remunerat, îl ajută la reavizare. 

Deşi fac lucruri mărunte – recoltează sânge de la pacienți, iau tensiunea arterială, duc analizele la laborator – în majoritatea cazurilor, persoanele care fac voluntariat accesează ulterior posturile de asistenţi medicali în spitalul respectiv până în momentul deblocării posturilor ce vor fi scoase la concurs pentru angajare sau, cu ajutorul adeverinţei primite la finalul stagiului, se angajează în străinătate. Potrivit reprezentanţilor Ordinului Asistenţilor şi Moaşelor din România, “Legea 78/2014 stabileşte că voluntariatul este recunoscut ca experienţă profesională, iar voluntarii pot primi din partea organizaţiei-gazdă un certificat de recunoaştere a competenţelor dobândite prin voluntariat, activitatea fiind recunoscută ca fiind vechime în muncă şi în specialitate dacă este realizată în domeniul studiilor absolvite. De asemenea, o altă prevedere a actului normativ se referă la concursurile organizate de instituţiile publice, respectiv de angajatorii persoane juridice sau fizice din mediul privat, la care doi sau mai mulţi candidaţi obţin punctaje egale şi la faptul că aceştia pot fi departajaţi prin acordarea unui punctaj suplimenar, pentru îndeplinirea activităţilor de voluntariat“. 

 

Riscuri

În prezent există mai multe proiecte ale unor organizaţii neguvernamentale (de ex. debunavoie.ro sau HartaVoluntariatului.ro) care intermediază activităţile de voluntariat între spitale şi persoane fizice. Totuşi, din cauza unor breşe de securitate, inclusiv la nivelul datelor colectate de Ministerul Sănătăţii, unităţile sanitare riscă să trimită la patul bonavilor şi voluntari cu atestate şi acte de studii neverificate.

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

România, a doua cea mai mare creștere a intenției de vot la europarlamentare

România a înregistrat a doua cea mai mare creştere a intenţiei de vot la alegerile europene din acest an faţă de 2019, după Cehia,...

Introducere în lumea lansetelor feeder

Pescuitul la feeder a devenit una dintre cele mai apreciate tehnici de pescuit în rândul pescarilor profesioniști și amatori din România. Atracția pentru această...

Investițiile Guvernului Ciolacu conduc la o creștere semnificativă a producției industriale în România

Premierul Ciolacu își validează strategia de investiții, pe măsură ce producția industrială a României înregistrează o creștere notabilă în 2024. Potrivit datelor publicate de...
Ultima oră
Pe aceeași temă