5.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSocial10.500 de sancţiuni aplicate în timpul controalelor ce au vizat respectarea măsurilor...

10.500 de sancţiuni aplicate în timpul controalelor ce au vizat respectarea măsurilor anti-COVID

Forţele de ordine au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 1.100.000 de lei în timpul unor acţiuni desfăşurate, la nivel naţional, în cursul zilei de vineri, în contextul situaţiei epidemiologice provocate de virusul SARS-CoV-2, informează Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de MAI, aproximativ 17.000 de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră şi pompieri, împreună cu poliţişti locali, dar şi personal din cadrul ANSVA, ANPC, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, reprezentanţi ai autorităţilor locale, au verificat, în timpul a circa 1.600 de acţiuni, peste 5.400 de operatori economici, 229 operatori de transport persoane, 9.430 de obiective de interes, precum restaurante, terase, fast fooduri, dar şi aproximativ 72.000 de persoane. Controalele au vizat modul de respectare a măsurilor luate pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu COVID-19.

Au fost aplicate peste 10.500 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 1.100.000 de lei. Majoritatea acestora au fost aplicate pentru nepurtarea măştii de protecţie, pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea sau pentru nerespectarea distanţării fizice. De asemenea, au fost aplicate sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor privind organizarea sau participarea la evenimente publice sau private, pentru nerespectarea restricţiilor privind deplasarea persoanelor.

În urma verificărilor specifice pe această linie, au fost întocmite cinci dosare penale în care se efectuează cercetări faţă de cinci persoane pentru zădărnicirea combaterii bolilor, infracţiune prevăzută de art. 352 din C.P.

Vineri, au fost primite 10 apeluri la linia telefonică TELVERDE 0.800.800.165, care au fost direcţionate pentru verificări la nivelul municipiului Bucureşti şi a cinci judeţe, fiind semnalate, în special, nereguli privind purtarea măştii de protecţie şi păstrarea distanţării fizice.

Personalul MAI va continua activităţile pentru prevenirea şi combaterea faptelor care favorizează răspândirea virusului SARS-CoV-2 şi le recomandă în continuare cetăţenilor şi operatorilor economici să respecte măsurile de protecţie sanitară şi să adopte o conduită socială responsabilă, se mai menţionează în comunicat.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă