8.7 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSocial"153 de secunde", inspirat de tragedia din clubul Colectiv, va avea premiera...

“153 de secunde”, inspirat de tragedia din clubul Colectiv, va avea premiera pe 27 octombrie

“153 de secunde” repune în discuţie, dintr-o perspectivă subiectivă, implicaţiile politice, morale şi afective ale unui moment care a ajuns în profunzimea texturii sociale, mobilizând o mişcare de solidarizare fără precedent, dar şi un proces complex de reflecţie asupra generaţiei milenialilor: incendiul din clubul Colectiv. 

Spectacolul porneşte de la povestea unei supravieţuitoare a incendiului din Colectiv şi devine un eseu artistic despre o generaţie aflată în blocaj. Analizează condiţia de tânăr adult în România, schimbarea şi, mai ales, imaginarul schimbării.

“Este un performance-eseu despre blocajul unei generaţii care a fost hrănită de imaginaţia unor adulţii care visau la libertate în timp ce controlau până la asfixiere. Acum copii tranziţiei au 30 de ani, e timpul nostru dar nu ştim cum să imaginăm schimbarea. După întâlnirile cu unii dintre cei a căror viaţă a fost transformată definitiv după noaptea incendiului din Colectiv am decis că ”153 de secunde ” nu va fi nici despre corupţie, nici despre sfârşit, ci despre dezvăţare. Dezvăţarea de frică, de ruşine, de obedienţă, de resemnare şi de neîncredere”, spune Ioana Păun, iniţiatoarea şi coordonatoarea acestui proiect.

Spectacolul “153 de secunde” este realizat de o echipă de peste 20 de artişti şi profesionişti care şi-a asumat, în ultimii ani, misiunea de a discuta prin muzică, teatru, poezie, jurnalism sau dans cultura milenialilor.

Regia este semnată de Ioana Păun, scenografia: Cătălin Rulea, documentare: Laura Ştefănuţ, Smaranda Nicolau, scenariul este al poetei Svetlana Cârstean. Coloana sonoră: Sillyconductor, iar mişcare: Andreea David. 

Performeri: Irina Artenii, Andrei Cătălin, Claudia Chiraş, Sorin Dobrin, Lorena Luchian, Alice Mihalache, Denisse Moise, Cristina Negucioiu, Ana Maria Pop, Ingrid Robu, Adina Răducan, Amelia Stuparu, Teodora Tudose, Octavian Voina. 

Biletele costă 20 şi 35 de lei. 

Proiectele Ioanei Păun au fost susţinute de prestigioase instituţii europene şi internaţionale, de la Theatre Royal Stratford East, la Teatro Luna Chicago, Kunstraum Lakeside Austria, Live Art Development Agency UK, Schauspielhaus Viena sau Onassio Centre din Atena. Spectacolele ei au fost prezentate în Palestina, Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Germania, Grecia sau Suedia şi urmăresc cu predilecţie teme sociale, vizând subiecte complexe, de la condiţia muncitorilor dintr-o fabrică la viaţa lucrătoarelor filipineze. Nominalizată la Premiul pentru Incluziune Socială în cadrul Galei AFCN, Ioana Păun şi-a centrat munca pe înţelegerea comportamentului uman, în special în situaţii feroce şi condiţii extreme, economice, politice sau de sănătate. Anul viitor va lucra în Franţa, la Le Phenix Scene Nationalle, alături de un dramaturg incisiv, Amine Adjina, la un spectacol cu un subiect fascinant: violenţa născută ideologic. Cu educaţie în teatru şi arte performative la UNATC Bucureşti şi la Universitatea Goldsmiths din Londra, Ioana Păun este coordonatoare a Programului de Arte Performative al Muzeului Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti.

Svetlana Cârstean (născută în 1969) este poeta şi traducătoare. A debutat în 1994, în cadrul volumului colectiv Tablou de familie, alături de T.O. Bobe, Razvan Radulescu, Mihai Ignat, Sorin Ghergut şi Cezar Paul-Badescu. Volumul de debut individual, Floarea de menghina, a apărut în 2008, iar în 2013 a fost publicat în Suedia la Editura Rámus, în traducerea poetei suedeze Athena Farrokhzad. Poemele sale au fost traduse în numeroase limbi. A lansat în 2015 volumul Gravitatie, la Editura Trei. În aprilie 2016, volumul “Trado”, scris împreună cu Athena Farrokhzad, a fost lansat în Suedia, de Editura Albert Bonnier în colaborare cu Editura Rámus. Svetlana Carstean este gazdă a “Intersecţiilor de miercuri”.

Un proiect finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. 

Cele mai citite

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 6,4 grade pe Richter a lovit sudul Japoniei

Un cutremur cu magnitudinea preliminară de 6,4 grade a lovit miercuri seara sudul Japoniei, a anunțat Agenția Meteorologică Japoneză, citată de Reuters, conform stiripesurse.ro. Epicentrul...

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 6,4 grade pe Richter a lovit sudul Japoniei

Un cutremur cu magnitudinea preliminară de 6,4 grade a lovit miercuri seara sudul Japoniei, a anunțat Agenția Meteorologică Japoneză, citată de Reuters, conform stiripesurse.ro. Epicentrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă