13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSocial4 milioane de euro pentru primul spital de oncologie pediatrică din România

4 milioane de euro pentru primul spital de oncologie pediatrică din România

Suma este un record, fiind cea mai mare obținută până acum în urma unei campanii de strângere de fonduri lansate de un ONG în România, în doar trei săptămâni. În condițiile în care, 2017 a fost ultimul an în care companiile cu cifră de afaceri sub un milion de euro au mai putut redirecționa 20% din impozitul pe profit către un proiect al unui ONG, campania lansată la începutul lunii decembrie a mobilizat peste 1.200 de companii să devină fondatori ai spitalului, alături de o mare comunitate de donatori persoane fizice.

“A fost o mobilizare fără precedent. Mii de oameni ne-au sunat, ne-au scris e-mail-uri, ne-au lăsat mesaje pe paginile de facebook, pentru a dona, pentru a semna contracte, pentru a se informa despre proiectul nostru. Eu vreau să le mulțumesc public, atât în numele nostru, al echipei Dăruiește Viață, cât și în numele medicilor și al copiilor care vor beneficia de tratament în noul spital, pe care îl facem împreună”, declară Carmen Uscatu, președintele Asociației.

În contextul în care statul român nu a construit nimic în domeniul oncologiei pediatrice în ultimii 50 de ani, Asociația Dăruiește Viață a demarat proiectul de construire a primului spital de oncologie și radioterapie pentru copiii diagnosticați cu cancer din România încă din 2015, fiind pentru prima dată când, în România, un ONG construiește un spital de la zero, exclusiv din donații și sponsorizări, cu o investiție estimată la 8 milioane de euro.

 

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...
Ultima oră
Pe aceeași temă