10.4 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăSocialAbsență și la sesiunea specială a Evaluării Naționale

Absență și la sesiunea specială a Evaluării Naționale

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, 192 de candidaţi au fost înscrişi pentru susţinerea acestei probe, doi candidaţi au beneficiat de recunoaşterea probei, iar 20 nu s-au prezentat.

Următoarea probă, la Matematică, va avea loc marţi, iar ultima probă, Limba şi literatura maternă, va fi susţinută miercuri, de elevii care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă.

Primele rezultate vor fi afişate joi, până la ora 12,00, în centrele de examen. Ministerul Educaţiei şi Cercetării va publica rezultatele elevilor obţinute în urma susţinerii examenelor naţionale prin anonimizarea numelui şi a prenumelui.

Contestaţiile pot fi depuse joi, în intervalul orar 14,00 – 20,00. Acestea pot fi depuse/transmise şi prin mijloace electronice. În acest caz, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi afişate sâmbătă.

Cele mai citite

Erdogan cere unitate palestinienilor după o întâlnire cu Ismail Haniyeh, liderul Hamas

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan le-a cerut sâmbătă palestinienilor „să se unească”, după o întâlnire la Istanbul cu liderul Hamas, Ismail Haniyeh, potrivit AFP...

Erdogan cere unitate palestinienilor după o întâlnire cu Ismail Haniyeh, liderul Hamas

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan le-a cerut sâmbătă palestinienilor „să se unească”, după o întâlnire la Istanbul cu liderul Hamas, Ismail Haniyeh, potrivit AFP...

Adrian Cioroianu la „ Tinerii și Monarhia”: Românii nu sunt ușor de condus

Invitații celei de a treia conferințe din seria „Tinerii și monarhia” de la Ploiești au fost Adrian Cioroianu, istoric, prof. univ. dr. la...
Ultima oră
Pe aceeași temă