13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSocialAmenzi de 50.000 de lei, aplicate de ANPC

Amenzi de 50.000 de lei, aplicate de ANPC

De asemenea, a fost suspendată activitatea la doi operatori economici “de renume” din Botoşani până la remedierea abaterilor constatate. Este vorba de restaurantele “Casa Lux” şi “Mioriţa”.

“Consilierea operatorilor economici pentru a asigura bunuri şi servicii de calitate consumatorului roman, este dezideratul meu în calitate de preşedinte ANPC. Am participat în aceste zile la acţiuni de verificare şi control ale operatorilor economici care desfăşoară activităţi de alimentaţie publica pe raza judeţului Botoşani, coordonând, totodată, şi acţiunea de control la nivel naţional. Am întâlnit abateri grave peste care nu am trecut şi nu voi trece cu vederea. Astfel, doi operatori economici de renume din Botoşani, au primit măsura complementară de oprire temporara a prestării de servicii până la remedierea abaterilor constatate. În total s-au aplicat amenzi contravenţionale în valoare de 50.000 de lei în urma verificării celor 21 de agenţi economici şi am oprit de la comercializare 450,9 kilograme de produse alimentare neconforme precum: carne, legume si produse lactate”, a declarat preşedintele ANPC, Eduardt Cozminschi.

Pe de altă parte, şeful ANPC spune că a găsit şi operatori economici pe care i-a felicitat pentru modul în care îşi desfăşoară activitatea, oferindu-le consumatorilor produse şi servicii conforme standardelor.

Preşedintele ANPC s-a aflat joi şi vineri în judeţul Botoşani pentru a coordona o serie de verificări care fac parte dintr-o amplă acţiune tematică de control, la nivel naţional, care vizează unităţile de alimentaţie publică şi în saloanele ce au ca specific organizarea de evenimente, cu ocazia începutului primăverii.

“Situaţia dramatică de la restaurantul din Feldioara (judeţul Braşov), acolo unde 11 persoane au fost spitalizate ca urmare a unei toxiinfecţii alimentare, m-a determinat să mă implic personal, în diverse zone ale ţării, în coordonarea acţiunilor de control ANPC, pentru a preveni astfel de incidente nedorite, cu atât mai mult cu cât ne aflăm într-o perioadă în care urmează să se organizeze o serie de evenimente specifice zilelor de Valentines Day, Dragobete, 1 Martie sau Ziua Internaţională a Femeii. Voi participa alături de colegii de la Botoşani, pentru început, în aceste zile, pentru a verifica dacă aspecte precum conformitatea alimentelor, condiţiile de expunere şi depozitare, dotările bucătăriilor din unităţile de alimentaţie publică, sunt conforme cu legislaţia în vigoare, precum şi în ce măsură sunt respectate drepturile consumatorilor de către operatorii economici”, a declarat joi preşedintele ANPC, într-un comunicat remis AGERPRES.

Un număr de 11 persoane, printre care un copil, s-au prezentat în data de 8 februarie, la spital, cu suspiciune de toxiinfecţie alimentară, după ce au consumat din preparatele servite la un botez în localitatea Feldioara, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Braşov.

O parte dintre cei 11 s-au prezentat, cu stare de rău, la Centrul de permanenţă din Feldioara şi au fost transportaţi, ulterior, la spital, la Braşov, de echipajul SMURD ATPVM Covasna (de transport victime multiple). Restul s-au adresat direct unităţii medicale din municipiul reşedinţă.

Cele mai citite

Corespondentul rus de război Semion Eremin a fost ucis într-un atac cu drone

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul rusesc Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu drone ucrainene în sud-estul Ucrainei,...

Beat la volan, cu 218 km pe oră în localitate

Un șofer în vârstă de 41 de ani din Craiova a fost prins de polițiști conducând băut la volan și cu o viteză de...

Corespondentul rus de război Semion Eremin a fost ucis într-un atac cu drone

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul rusesc Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu drone ucrainene în sud-estul Ucrainei,...
Ultima oră
Pe aceeași temă