16 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSocialAngajaţii MAI vor beneficia de decontarea concediului de odihnă, în limita sumei...

Angajaţii MAI vor beneficia de decontarea concediului de odihnă, în limita sumei de 1.450 de lei

Angajaţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vor beneficia în acest an de decontarea serviciilor de care beneficiază în perioada concediului de odihnă, în unităţi turistice aflate pe teritoriul României, în limita a 1.450 de lei, iar banii nu vor fi luaţi în calcul la limitarea sporutilor prevăzute de lege, a anunţat, sâmbătă MAI. Decizia a fost luată întrucât poliţiştilor, militarilor şi personalului civil din minister nu li se puteau acorda vouchere de vacanţă.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, sâmbătă, de reprezentanţii MAI, în acest an, poliţiştilor, militarilor şi personalului civil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne li se va asigura decontarea serviciilor de care beneficiază în perioada concediului de odihnă în unităţi turistice aflate pe teritoriul României, în limita valorică prevăzută de reglementările legale.

”Cuantumul sumelor decontate nu va fi luat în calcul la determinarea procentului prevăzut la art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, referitor la limitarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi acordate de fiecare ordonator de credite. 

Soluţia decontării a fost necesară întrucât din cauza regulilor de protecţie a datelor cu caracter personal şi a celor instituţionale cu privire la angajaţii din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, acestora nu li se puteau acorda vouchere de vacanţă în valoare de 1.450 de lei, aşa cum este prevăzut pentru celelalte categorii bugetare”, se arată în comunicat.

Potrivit docuemntului, MAI are deja prevăzute sumele necesare decontării cheltuielilor efectuate pentru concediile de odihnă în reţeaua naţională de turism, în bugetul aferent anului 2018.

Totodată, personalul MAI va beneficia de prevederile Legii concediului paternal.

”Până acum, angajaţilor MAI nu li se acorda concediul paternal deoarece Legea 210/1999 făcea referire strictă la personalul asigurat în cadrul sistemului asigurărilor sociale de stat”, se mai arată în document.

De asemenea, MAI anunţă că a fost eliminată restricţia care prevedea că instituţiilor şi autorităţilor publice, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, li se interzice achiziţionarea de autoturisme şi mobilier, aşa că, în 2018, vor fi cumpărate autospeciale în valoare de 120 de milioane de lei pentru structurile operative.

Cele mai citite

Alocațiile nu vor fi plătite înainte de Paște

Pentru luna mai, alocațiile vor fi virate pe 8 mai și nu înainte așa cum se întâmplă cu plata pensiilor, potrivit unei comunicări făcute...

edilul-șef s-a tuns (Nic)ușor, dar spațiul verde a rămas netoaletat

Ilustrație: Marian Avramescu În literatură, tema comuniunii omului cu natura a fost și este abordată de numeroși autori de renume. În cazul primarului general al...

Ursula von der Leyen ia în calcul o înțelegere cu extrema dreaptă după alegerile europarlamentare

În cadrul dezbaterii de la Maastricht, organizată de POLITICO şi Studio Europa Maastricht, aceasta a dat de înţeles că ar fi deschisă pentru o...
Ultima oră
Pe aceeași temă