16.7 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSocialANM avertizează: fenomene meteo extreme. Polei și ninsori în Transilvania și Moldova

ANM avertizează: fenomene meteo extreme. Polei și ninsori în Transilvania și Moldova

Potrivit ANM, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă (19/20 ianuarie) în zonele montane va ninge, local mai însemnat cantitativ şi se va depune strat nou de zăpadă. În Maramureş şi în Transilvania vor predomina ninsorile, în Moldova vor fi precipitaţii mixte şi local se va forma gheţuş sau polei, infrormează MEDIAFAX.

Informarea este valabilă de vineri, de la ora 20, până sâmbătă, la ora 8.

De sâmbătă, de la ora 15, până duminică la ora 6, meteorologii anunţă ploaie, lapoviţă şi ninsoare, dar vânt moderat în Muntenia şi Dobrogea, intensificări ale vântului la munte, local ninsori viscolite în Carpaţii Meridionali şi de Curbură.

Potrivit ANM, din a doua parte a zilei de sâmbătă, aria precipitaţiilor se va extinde în sud şi sud-est. Astfel, în Muntenia şi în Dobrogea acestea vor fi în general moderate cantitativ, ploaie şi lapoviţă la început, iar în cursul serii şi al nopţii predominant ninsoare

Se va depune strat nou de zăpadă în medie de 4…8 cm, local în jurul a 10 cm. În zona montană, în special în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, sunt anunţate ninsori temporare.

ANM anunţă că vântul se va intensifica în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică (20/21 ianuarie) la munte, mai ales pe creste, cu rafale de peste 70 km/h, local viscolind sau spulberând zăpada, iar în sud şi sud-est va deveni moderat, cu intensificări de până la 40…45 km/h local în Dobrogea.

ANM mai arată că din a doua parte a zilei de duminică, 21 ianuarie, aria precipitaţiilor se va extinde în majoritatea regiunilor şi treptat vor predomina ninsorile.

Cele mai citite

Lungul lanț de C(i)olaci al rușinii

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Partidului Social Democrat (PSD), premierul Marcel Ciolacu, s-a simțit jignit când a fost numit moldovean, domnia-sa fiind buzoian. La rândul lor,...

Călătoria Spirituală către Înnoire și Lumină

Odată cu venirea primăverii, credincioșii ortodocși din întreaga lume își îndreaptă gândurile și inimile către unul dintre cele mai semnificative momente spirituale ale...
Ultima oră
Pe aceeași temă