21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSocialANM: Gerul şi ninsorile vor persista în Bucureşti. Temperaturi de până la...

ANM: Gerul şi ninsorile vor persista în Bucureşti. Temperaturi de până la minus 18 grade Celsius

Luni, valul de frig se va intensifica, va fi ger în cea mai mare parte a intervalului, iar rafalele de vânt vor amplifica senzaţia de rece. Ninsoarea va deveni abundentă mai ales spre seară şi în cursul nopţii, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 60 – 65 km/h şi va fi viscol temporar puternic. Astfel, marţi dimineaţă, grosimea stratului de zăpadă nu va fi uniformă şi se va situa în general între 15 şi 30 centimetri. Temperatura maximă va fi de minus 8 grade, iar cea minimă de minus 11 şi minus 10 grade Celsius. Această prognoză este valabilă pentru perioada 26 februarie – 2 martie 2018.

Potrivit ANM, valul de frig şi gerul vor persista şi marţi, îndeosebi dimineaţa şi noaptea, temperatura maximă fiind de minus şapte şi minus şase grade Celsius, iar cea minimă de minus 13 – minus 12 grade Celsius, posibil mai scăzută în zona preorăşenească, respectiv până în jurul a minus 15 grade. Va mai ninge temporar în cursul zilei de miercuri şi din nou, posibil spre sfârşitul nopţii, iar stratul de zăpadă va mai creşte cu 3 – 5 centimetri. Vântul va diminua din intensitate, astfel rafalele vor mai atinge la începutul intervalului 45 – 50 km/h.

Valul de frig şi gerul va continua până joi, la ora 8:00, şi va fi în intensificare noaptea, când temperatura va coborî până la minus 15 – minus 14 grade Celsius, mai scăzută la periferie, până în jur de minus 18 grade Celsius. Maxima termică nu va depăşi minus 8 grade Celsius.

Meteorologii avertizează că în cursul zilei de miercuri nebulozitatea va fi persistentă, temporar va ninge şi este posibil să se depună un strat nou de zăpadă în general de 5 – 8 centimetri, apoi cerul va deveni parţial noros. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la începutul intervalului, când viteza la rafală va atinge 40 – 45 km/h.

Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza avertizarea pentru Capitală în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice.

Cele mai citite

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...
Ultima oră
Pe aceeași temă