13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSocialAnul acesta, Biserica Neagră din Brașov nu va mai găzdui concertele tradiționale...

Anul acesta, Biserica Neagră din Brașov nu va mai găzdui concertele tradiționale de Crăciun

“Frigul resimţit în interiorul lăcaşului de cult, datorat defecţiunii centralei termice, reprezintă principalul motiv pentru care comunitatea Bisericii Negre a fost nevoită să anuleze concertele cu care vizitatorii au fost obişnuiţi în fiecare an. Întrucât regândirea unui nou sistem de încălzire constituie un proiect de amploare, punerea în funcţiune a centralei termice nu a putut fi realizată. Concertele de iarnă din Biserica Neagră vor fi reluate cât de curând posibil”, se arată în documentul citat.

În fiecare an, Biserica Evanghelică C.A din România-Parohia Braşov organiza înainte cu câteva zile de Crăciun mai multe concerte în Biserica Neagră. Trecerea dintre ani era marcată în lăcaşul de cult prin concertul “La cumpăna dintre ani”, care se organiza în ziua de 31 decembrie

Cele mai citite

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Emirates și Flydubai își reiau operațiunile după inundațiile din Dubai

Emirates și compania aeriană Flydubai au restabilit operațiunile normale după ce ploile abundente au provocat inundații grave în Emiratele Arabe Unite la începutul acestei...

Tesla reduce cu 2.000 de dolari prețurile modelelor Y, X și S în SUA

Tesla a redus prețurile din SUA ale vehiculelor sale Model Y, Model X și Model S cu 2.000 de dolari fiecare, la câteva zile...
Ultima oră
Pe aceeași temă