15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSocialAproape 10 milioane de copii din lume ar putea să nu mai...

Aproape 10 milioane de copii din lume ar putea să nu mai revină niciodată la şcoală după pandemie

”Pentru prima dată în istoria omenirii, o întreagă generaţie de copii şi-a văzut întregul traseu şcolar bulversat”, subliniază raportul prezentat de organizația “Salvaţi Copiii”.

Potrivit acestui raport, înaintea declanşării pandemiei, 258 de milioane de copii şi tineri se aflau deja în afara sistemului educaţional, iar ulterior, până la 1,6 miliarde de elevi și de tineri au fost împiedicați să mai meargă la cursuri din cauza pandemiei.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Corespondentul rus de război Semion Eremin a fost ucis într-un atac cu drone

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul rusesc Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu drone ucrainene în sud-estul Ucrainei,...

Economia UE va suferi dacă va intra într-o „cursă a subvențiilor” cu SUA și China

Economia Uniunii Europene va fi afectată dacă va intra într-o ”cursă a subvențiilor” cu Statele Unite(SUA) și China, avertizează un oficial din cadrul Fondului...

Ludovic Orban, atac dur: “România nu poate fi lăsată pe mâna lui Ciolacu, Ciucă, Iohannis”

La congresul formațiunii Forța Dreptei, președintele Ludovic Orban a subliniat că adevărații liberali se află în acest partid și a exprimat convingerea că România...
Ultima oră
Pe aceeași temă