11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSocialArgeș, incendiu la un atelier auto. La fața locului s-a găsit un...

Argeș, incendiu la un atelier auto. La fața locului s-a găsit un cadavru

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, incendiul a fost anunţat prin numărul de urgenţă 112, la faţa locului intervenind două autospeciale cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD.

“În urma acţiunii de stingere a fost găsită o victimă decedată, un bărbat”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, căpitanul Mădălina Epure.

Conform aceleiaşi surse, din primele verificări a rezultat că persoana decedată ar putea fi paznicul atelierului de dezmembrări auto.

Poliţişti au deschis o anchetă în acest caz, pentru stabilirea împrejurărilor în care a survenit decesul, potrivit Agerpres.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă