19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSocialAsociaţia Copiilor cu Dizabilităţi: Foarte multe cazuri de autism, diagnosticate la vârste...

Asociaţia Copiilor cu Dizabilităţi: Foarte multe cazuri de autism, diagnosticate la vârste mari

De asemenea aceasta a precizat că există foarte multe cazuri, diagnosticate la vârste mult mai mari.

“Autismul nu se poate vindeca, dar printr-o intervenţie timpurie intensivă, care vizează îmbunătăţirea sau dezvoltarea abilităţilor de comunicare, combaterea izolării sociale, până la 47 la sută dintre copiii cu autism pot avea o viaţă independentă. Slaba informare, numărul relativ mic al specialiştilor care să stabilească un diagnostic precis la o vârstă cât mai fragedă, prejudecăţile, lipsa de fonduri – toate duc la întârzierea diagnosticării, respectiv la întârzierea intervenţiei terapeutice. Fără terapie, simptomele autismului şi comportamentele disfuncţionale se agravează în timp”, a afirmat Burcea.

Preşedintele Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru coordonarea activităţilor parlamentare necesare pregătirii Preşedinţiei Consiliului UE din primul semestru al anului 2019, Titus Corlăţean, a subliniat că una dintre necesităţile pentru care pledează cei direct implicaţi – părinţi, aparţinători şi organizaţii neguvernamentale – este realizarea unui plan naţional pentru sprijinirea persoanelor care sunt afectate de tulburări din spectrul autist.

“La nivelul UE a fost adoptată încă din 1996 o Cartă europeană a drepturilor persoanelor cu autism. Evident că România nu este în afara acestei dezbateri şi realităţile de la noi spun că sunt numeroase cazuri semnalate şi numeroase cazuri care nu sunt în evidenţele oficiale, ceea ce trebuie să preocupe autorităţile. (…) Unul dintre obiectivele sau necesităţile pentru care pledează cei direct implicaţi – şi părinţii, şi aparţinătorii, şi organizaţiile neguvernamentale – este realizarea unui plan naţional pentru sprijinirea persoanelor care sunt afectate de tulburări din spectrul autist. (…) Este nevoie de un efort al statului, un efort integrat, care ţine şi de lucrurile legate de terapii, de resursele alocate, de măsurile concrete, poate şi aspectele de ordin legislativ”, a arătat Corlăţean.

Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a declarat 2 aprilie ca Zi Internaţională de Conştientizare a Autismului.

Cele mai citite

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...

Zeci de angajați ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor fi disponibilizați de luni

Circa 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni,...

România deschide dosare penale pentru spectacolele pirotehnice de pe stadioane; Ungaria se mândrește cu ele. FOTO

În țara noastră, introducerea de articole pirotehnice pe arenele sportive este interzisă, iar președintele FC Rapid București, Daniel Nicolae, și un lider galeriei giuleștene...
Ultima oră
Pe aceeași temă