10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSocialAsociaţia Părinţilor Copiilor cu Autism, mustrare pentru premierul Viorica Dăncilă: „Este jignitor”

Asociaţia Părinţilor Copiilor cu Autism, mustrare pentru premierul Viorica Dăncilă: „Este jignitor”

Asociaţia Copiilor cu Autism i-a transmis vineri premierului o scrisoare deschisă în care menţionează că este regretabil faptul că în interviul pe care l-a acordat unei televiziuni în seara zilei de 15 februarie a spus: “Aceşti oameni cred că sunt autişti şi nu văd şi nu aud”.

“O astfel de afirmaţie este jignitoare pentru persoanele cu autism şi familiile lor, îi stigmatizează şi mai mult pe aceşti oameni. Este absolut regretabilă, mai ales că vine din partea unui demnitar de cel mai înalt rang, din partea prim-ministrului ţării. Un demnitar care ar trebui să-i privească şi respecte pe toţi cetăţenii ţării în mod egal şi nu să îi compare pe unii cu alţii. Iar termenul cel ‘rău’ al comparaţiei este reprezentat, în cazul dumneavoastră de noi, ‘autiştii’, adică de copiii noştri, soţii, părinţii, fraţii noştri, pe care îi priviţi ca fiind de condiţie inferioară. Din nefericire, nu sunteţi primul politician care foloseşte termenul de autism în sens negativ, peiorativ, în răfuieli politice, în contexte care nu au nicio legătură cu problematica, nevoile şi situaţia persoanelor cu autism din România. Acest lucru este foarte îngrijorător şi arată nivelul de înţelegere de către politicieni a autismului şi a problematicii oamenilor cu această condiţie, nivelul real de empatie şi aplecare al demnitarilor faţă de nevoile acestor cetăţeni”, se arată în scrisoare.

Potrivit sursei citate, unul din 100 de români are o tulburare din spectrul autismului, prin urmare, există aproape 200.000 de “autişti” (plus familiile lor), şi ei tot cetăţeni români, care aşteaptă să fie trataţi cu respect de către reprezentanţii statului român.

“Autism România – Asociaţia Părinţilor Copiilor cu Autism consideră că folosirea de către dumneavoastră a termenului de autism cu sensul profund negativ, într-o dispută politică, este o jignire adusă persoanelor cu autism din ţara noastră şi din întreaga lume, adică aproximativ 67 de milioane de indivizi, motiv pentru care vă invităm să vă cereţi public scuze acestor oameni şi familiilor lor. (…) Noi, persoanele cu autism şi părinţii, ne-am aştepta de la un prim-ministru, mai ales dacă este nou în funcţie, ca prima dată când rosteşte public termenul de autism să fie într-un moment în care anunţă, de exemplu, crearea unei strategii naţionale sau a unui program naţional pentru aceste persoane”, mai spus reprezentanţii asociaţiei, potrivit AGERPRES.

Cele mai citite

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă