9.1 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSocialBotoşani: Protest al femeilor de serviciu din unităţi de învăţământ şi şoferilor...

Botoşani: Protest al femeilor de serviciu din unităţi de învăţământ şi şoferilor de microbuze şcolare

Aproximativ 50 de angajaţi din sistemul de învăţământ au protestat, vineri, în faţa Instituţiei prefectului judeţului Botoşani în semn de nemulţumire faţă de modul de aplicare a Legii privind salarizarea unică în sistemul bugetar pentru personalul nedidactic.

Acţiunea de protest a fost organizată de Liga Sindicatelor din Învăţământ, la ea participând femei de serviciu din şcolile din Botoşani, dar şi şoferi de microbuze şcolare.

Protestatarii acuză faptul că personalul nedidactic este plătit cu salariul minim pe economie, el nebeneficiind de creşterile salariale aplicate în învăţământ.

“Practic, tot personalul nedidactic din învăţământ este salarizat astăzi la nivelul salariului minim pe economie, lucru care este în integralitatea lui incorect. Am avut ca principală revendicare majorarea cu 20% a salariului şi pentru personalul nedidactic”, a afirmat liderul Ligii Sindicatelor din Învăţământ, Liviu Axinte.

Femeile de serviciu şi şoferii din şcoli se plâng de condiţiile grele în care muncesc, susţinând că sunt înjosiţi de guvernanţi.

“Noi deschidem şcoala la ora 7.00 şi noi o închidem la ora 15.00. Dacă vine cineva în inspecţie se uită dacă este curăţenie, dacă este şters praful, dacă sunt aerisite clasele. Este foarte greu şi noi am fost înjosiţi cu salariile pe care le avem. Când s-au mărit salariile, noi niciodată nu am primit nimic”, a spus Viviana Micliuc, femeie de serviciu la o şcoală din Botoşani.

“Încep să cred că este mai rău ca pe timpul lui Ceauşescu, ceea ce am detestat şi detestăm cu toţii. Ca şofer de microbuz şcolar, şi vorbesc în numele meu şi al colegilor mei, avem răspundere mare, dar suntem plătiţi cu salariul minim pe economie”, a declarat Constantin Damaschin, care este şofer la o şcoală din mediul rural.

O delegaţie a protestatarilor a fost primită de prefectul Dan Şlincu.

Cele mai citite

Șefa Administrației Spitalelor București, la DNA

Directorul general al Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), Oana Sivache, s-a prezentat la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru a fi audiată...

Endrick, la doar 17 ani, are o iubită model. Momente inedite după Spania – Brazilia

Tânărul fotbalist Endrick, în vârstă de doar 17 ani, a reușit să strălucească din nou în tricoul naționalei Braziliei, de această dată într-un meci...

Pui vopsit, pentru a părea proaspăt. Avertismentul șefului ANPC. FOTO

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, avertizează, în această dimineaţă, că unele firme vopsesc carnea de pui, pentru a o face să...
Ultima oră
Pe aceeași temă