19.6 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSocialBucureşti, comunitatea catolică sărbătorește Floriile printr-o procesiune pe străzile capitalei

Bucureşti, comunitatea catolică sărbătorește Floriile printr-o procesiune pe străzile capitalei

La această dată Biserica Catolică prăznuieşte sărbătoarea Floriilor.

Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti, procesiunea, care va fi condusă de arhiepiscopul mitropolit Ioan Robu şi de episcopul auxiliar Cornel Damian, va începe cu un moment de rugăciune, la ora 14,00, la Biserica Franceză “Sacre Coeur”, în cadrul căruia ÎPS Ioan Robu va binecuvânta ramurile pe care cei prezenţi le vor purta în mână pe străzile Capitalei.

În timpul procesiunii, credincioşii vor parcurge traseul: B-dul Aviatorilor – Piaţa Victoriei – Calea Victoriei – Str. G-ral Berthelot, până la Catedrala romano-catolică Sf. Iosif .

Tinerii vor purta în fruntea procesiunii “Crucea Zilei Mondiale a Tineretului”. La sfârşitul procesiunii, în jurul orei 15,00, în Catedrala Sf. Iosif se va celebra Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, prezidată de arhiepiscopul mitropolit Ioan Robu.

În Duminica Floriilor, Biserica Catolică celebrează şi Ziua Mondială a Tineretului, ajunsă în acest an la cea de a XXXIII-a ediţie. Cu această ocazie, Papa Francisc le-a transmis tinerilor din lumea întreagă un mesaj cu tema: “Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu” (Lc 1,30) – cuvinte adresate Sfintei Fecioare Maria de către îngerul Gabriel la Bunavestire. În mesaj, Papa Francisc îi îndeamnă pe tineri să-şi înfrunte temerile, să fie autentici şi curajoşi în a-l iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele, după exemplul Sfintei Fecioare Maria.

Duminica Floriilor este ca o poartă de intrare în Săptămâna Sfântă şi uneşte intrarea solemnă a lui Cristos în Ierusalim – eveniment în amintirea căruia are loc procesiunea pe străzile oraşului – cu vestirea Pătimirii Mântuitorului la Sfânta Liturghie. Pentru credincioşii romano-catolici, participarea la procesiunea şi la Sfânta Liturghie din această duminică este un prilej de mărturisire publică a credinţei şi de unitate cu toţii creştinii catolici din România şi din lumea întreagă, potrivit AGERPRES.

Cele mai citite

Începe Festivalul Filmului European 2024

Institutul Cultural Român dă startul celei de-a 28-a ediții FFE chiar de Ziua Europei, pe 9 mai, la Sala Luceafărul (fostul CinemaPro) cu filmul...

Florin Piersic a fost transferat de la Cluj la Spitalul Matei Balș din București

Actorul Florin Piersic a fost adus marți seară la București, cu o aeronavă SMURD, pentru a fi internat la Institutul Național de Boli Infecțioase...

Regele Charles al III-lea nu-l va întâlni pe Prințul Harry din cauza programului foarte încărcat al monarhului

Prințul Harry nu se va întâlni cu tatăl său, Regele Charles al III-lea, în timpul vizitei pe care o efectuează în prezent în Marea...
Ultima oră
Pe aceeași temă