20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSocialBuzău: Tânărul care şi-a înjunghiat mortal unchiul, arestat preventiv

Buzău: Tânărul care şi-a înjunghiat mortal unchiul, arestat preventiv

Tânărul de 22 de ani a fost plasat iniţial în custodia Poliţiei, după care a fost internat la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca pentru efectuarea unor investigaţii de specialitate, la testarea preliminară reieşiind că nu consumase droguri.

Un bărbat în vârstă de 56 de ani, cadru militar în rezervă, din Buzău a fost înjunghiat, duminică seară, de nepotul său, un tânăr de 22 de ani, victima decedând ca urmare a leziunilor.

Soţia bărbatului, o femeie de 53 de ani, a fost de asemenea înjunghiată, fiind transportată la spital, unde a fost salvată de medici.

Potrivit Biroului de presă al IPJ Buzău, “tânărul a plecat de la locul faptei cu cuţitul la el, dar a fost prins şi reţinut în zona Conacul Trandafirilor din Parcul Crâng, de către un echipaj de jandarmiei, după care a fost încătuşat şi dus la sediul IPJ Buzău pentru audieri”.

Surse din cadrul Parchetului susţin că tânărul era cunoscut ca fiind dependent de alcool şi de droguri.

Cele mai citite

Firea trebuie să se retragă din cursa pentru europarlamentare dacă va candida la Primărie, susține AUR

Partidul AUR consideră că Gabriela Firea trebuie să renunțe la candidatura pentru un post de europarlamentar dacă dorește să candideze la Primăria Capitalei. Acest punct...

Găgăuzia vrea ca Republica Moldova să fie în uniunea economică a Rusiei, nu în UE

Guvernatoarea Găgăuziei - regiune autonomă a Republicii Moldova - a declarat că Republica Moldova ar trebui să facă parte din Uniunea Economică Eurasiatică, alături...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...
Ultima oră
Pe aceeași temă