23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSocialCaravana "Alege oaia" ajunge la Buzău. Este așteptat Petre Daea

Caravana “Alege oaia” ajunge la Buzău. Este așteptat Petre Daea

Sâmbătă, la acest eveniment va fi prezent şi Petre Daea, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

La Buzău vor fi amenajate 15 căsuţe în care fermierii din judeţ îşi vor expune produsele tradiţionale pe care consumatorii le vor putea degusta sau le vor putea achiziţiona. De asemenea, asociaţiile crescătorilor de ovine din Buzău le vor oferi vizitatorilor gratuit tocăniţă şi preparate din carne de oaie.

“Consiliul Judeţean Buzău, prin Centrul Judeţean de Cultură şi Artă, se va alătura campaniei “Alege oaia!”, asigurând prezenţa interpreţilor de muzică populară, care vor întreţine buna dispoziţie a participanţilor cu dansuri şi cântece tradiţionale româneşti”, se menţionează în comunicat.

Deschiderea evenimentului va avea loc sâmbătă, ora 10:00, iar programul de vizitare va fi între orele 10:00-17:00, pentru ambele zile ale weekendului.

“Menţionăm că obiectivul final al acestei campanii este păstrarea tradiţiilor locale privind obiceiurile gastronomice de preparare a cărnii de oaie, creşterea consumului de produse din carne de oaie, sprijinirea crescătorilor autohtoni de ovine şi înfiinţarea la nivel naţional a unei pieţe de Gross, iar la nivel judeţean constituirea de magazine destinate comercializării cărnii şi a produselor din carne de oaie”, se mai precizează în comunicat.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Explozie la Rafinăria Petromidia! Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

O explozie s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, explozia...

România aniversează 20 de ani de apartenență la NATO. Mesajul președintelui Klaus Iohannis

La celebrarea a 20 de ani de la aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, președintele Klaus Iohannis a declarat că NATO este...

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...
Ultima oră
Pe aceeași temă