14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSocialCarmen Dan: O anchetă internă este în desfășurare după incidentele de la...

Carmen Dan: O anchetă internă este în desfășurare după incidentele de la metrou

“Eu am solicitat încă de dimineață să mi se prezinte situația intervenției și derularea procedurilor specifice, așa cum s-au derulat în mod cronologic. Am această situație, am solicitat Poliției Capitalei să facă un comunicat, ca să puteți vedea. E o anchetă în derulare, nu aș vrea să mă pronunț eu acum la cald, însă, din ceea ce am văzut, polițiștii, din momentul în care au fost sesizați — se cunoaște deja că a fost o oarecare sincopă, după apelul pe 112 – dar de la ora 17.15, când au fost sesizați și au început procedura de audiere, eu cred că e destul de justificată această prezentare a procedurilor. Sunt convinsă că veți avea astăzi acces la lucrul acesta, nu aș vrea să dezvolt eu acum”, a precizat ministrul, în cadrul unei declarații acordate presei, la Palatul Parlamentului.

Ea a subliniat că nu dorește să se pronunțe asupra modului în care au reacționat reprezentanții Poliției, apreciind că este “oarecum lămuritor” comunicatul de presă transmis în acest sens.

“Pentru mine comunicatul este oarecum lămuritor, dar aș evita să mă pronunț acum și să spun: ‘a fost bine, a fost rău’. Ce am constatat este că, din momentul în care s-a dat alarma, peste 470 de polițiști și peste 100 de jandarmi au desfășurat activități concentrate de a o găsi și localiza, lucru care s-a și întâmplat. (…) Până la ora 20 s-au făcut toate verificările, s-au audiat prima victimă și s-au vizualizat toate imaginile de pe camerele de supraveghere. (…) Bineînțeles că de fiecare dată se poate face mai mult. Bineînțeles că sunt activități și evenimente, cele mai multe dintre ele tragice sau triste, din care trebuie să învățăm”, a declarat ministrul.

Ea a apreciat de asemenea că pot fi adoptate măsuri care să asigure mai bine securitatea celor care circulă cu metroul.

“Eu cred că se pot schimba multe, dar nu aș vrea să vorbesc eu în numele Metrorex. Cred că se pot trage niște concluzii și din acest eveniment și, da, cred că se pot face lucruri care să conteze pentru siguranța cetățenilor”, a adăugat Carmen Dan.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă