13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSocialCât va fi punctul de amendă auto în 2018?

Cât va fi punctul de amendă auto în 2018?

În prezent, valoarea punctului de amendă în circulaţia rutieră este de 10% din salariul minim brut pe economie (1.450 de lei), adică este de 145 de lei, iar după 1 ianuarie 2018, odată cu majorarea salariului minim la 1.900 de lei, valoarea punctului de amendă ar fi trebuit să urce la 190 de lei.

„În ultimii ani, valoarea punctului-amendă a crescut astfel: 67 de lei în anul 2011, apoi 70 de lei în anul 2012, 75 de lei în 2013, 85 de lei în anul 2014, 97,5 lei în anul 2015 şi 125 de lei în anul 2016. În prezent, având în vedere prevederile HG 1/2017 pentru stabilirea salariului minim brut pe ţară garantat în plată, un punct amendă are valoarea de 145 de lei”, se arată în Nota de fundamentare a proiectului citat.

„Având în vedere că salariul minimn este stabilit la 1.900 de lei, este necesar ca în cursul anului 2018 să fie luată o măsură temporară de stabilire a unei valori fixe a punctului-amendă (…) Se propune ca valoarea fixă a punctului-amendă pentru amenzile contravenţionale prevăzute de OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice să fie menţinută, în cursul anului 2018, la cuantumul din prezent, respectiv 145 de lei”, arată iniţiatorii proiectului.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă