19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSocialCaz scandalos pe Aeroportul Otopeni. Agent în slujba legii, acuzat de furt

Caz scandalos pe Aeroportul Otopeni. Agent în slujba legii, acuzat de furt

Potrivit surselor citate, poliţistul în vârstă de 51 de ani trebuia să treacă prin filtrul de control al aeroportului. În faţa lui o femeie şi-ar fi uitat brăţara în coşuleţul în care pasagerii lasă obiectele metalice înainte de a trece prin filtru.

Comisarul-şef ar fi luat brăţara şi ar fi plecat cu ea.

Femeia a sesizat ofiţerii SRI de la Aeroportul Otopeni, iar aceştia au verificat imaginile camerelor video, l-au identificat pe bărbat şi ulterior l-au localizat într-un autobuz care îl transporta la avionul ce urma să plece la Timişoara.

Bărbatul a fost preluat de poliţiştii de la Transporturi Otopeni, acesta fiind audiat.

Comisarului-şef al BCCO Timişoara i-a fost deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, iar în acest moment dosarul este sub coordonarea Parchetului de le lângă Tribunalul Bucureşti care efectuează cercetările, au completat sursele MEDIAFAX.

Cele mai citite

Curățenia de primăvară bate la ușă! Pregătește-te cu produse profesionale care să-ți facă munca mai ușoară!

Anotimpul renașterii, cel în care revine prospețimea și aduce cu sine prospețimea și căldura, primăvara este și momentul ideal pentru a face curățenie în...

Zeci de angajați ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor fi disponibilizați de luni

Circa 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni,...

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Guvernul a decis ca valabilitatea cardurilor de energie să fie prelungită până pe 31 mai, cu încă două luni față de termenul inițial. Aceasta...
Ultima oră
Pe aceeași temă