10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSocialCazinoul din Constanţa se află pe "Lista celor mai periclitate şapte monumente...

Cazinoul din Constanţa se află pe “Lista celor mai periclitate şapte monumente europene”

“Ne bucură şi ne întristează, în acelaşi timp, această nominalizare. Pe de-o parte, marea problemă cu care ne confruntăm de aproape zece ani, cea a birocraţiei oficiale ce ne-a împiedicat să investim banii ce i-avem la dispoziţie pentru a reabilita şi viabiliza această clădire emblematică de patrimoniu, a căpătat deodată ecou şi importanţă europeană şi, din câte am înţeles, conform uzanţelor, odată cu această nominalizare, clădirea Cazinoului se va bucura inclusiv de expertize şi evaluări ale unor experţi europeni. În acelaşi timp, ca edil şef, sunt mâhnit pentru faptul că, până acum, am parcurs trei etape complete de licitare a lucrărilor de reparaţie capitală şi tot atâtea eşecuri din cauza legislaţiei, a contestărilor aferente, astfel încât imobilul, mândria şi emblema arhitectonică a oraşului să fie declarat acum monument european în pericol”, a declarat Făgădău.

Acesta a menţionat că, pe baza opiniilor formulate de constănţeni şi transmise administraţiei publice, Primăria a decis să înceapă lucrările de conservare a clădirii de patrimoniu – Cazinoul din Constanţa, ce vor fi finalizate până în luna noiembrie, de Ziua Dobrogei, independent de etapele de licitaţie ce vor fi organizate de Compania Naţională de Investiţii (CNI), pentru reabilitarea construcţiei.

“De asemenea, pe baza chestionarelor de opinii, completate de cetăţeni, am decis că viitoarea clădire va avea trebui să răspundă unor funcţiuni culturale, în sfera spectacolelor şi expoziţiilor şi a spaţiilor publice de alimentaţie”, a declarat Făgădău.

Alături de primarul Constanţei, la conferinţa de presă s-au aflat şi reprezentanţii companiilor organizatoare ale festivalelor Untold şi Neversea, care au declarat că şi-au oferit serviciile pentru organizarea unor campanii participative în favoarea mobilizării cât mai multor resurse financiare şi umane pentru reabilitarea Cazinoului constănţean.

Cele mai citite

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă