13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSocialCazul Caracal: Încă doi polițiști puși sub acuzare pentru abuz în serviciu

Cazul Caracal: Încă doi polițiști puși sub acuzare pentru abuz în serviciu

Vasile Marian, agent șef principal la postul de Poliție din Dobrosloveni, este primul polițist care a stat de vorbă cu Ion Măceșanu, tatăl Alexandrei, care a mers pe 24 iulie 2019, la ora 20.30, să reclame dispariția fiicei lui. Agentul i-a spus să se întoarcă acasă și să revină a doua zi, în cazul în care fata nu se întoarce. Vasile Marian a informat-o în acea seară pe Violeta Mirea, șefa Secției 2 de Poliție Rurală Osica de Sus, însă primele măsuri au fost luate pe 25 iulie, la 8.30 dimineața. Procedura îl obliga pe polițist să se deplaseze la domiciliul minorei și să constate dispariția ei, apoi să declanșeze imediat ancheta, au explicat specialiștii.

„Nu mai sunt poliţist, domnule. Nu am greşit cu nimic. Este în măsură să constate cine ne cercetează dacă am greşit sau nu. Da ( putea fi făcut mai mult pentru a fi salvată Alexandra -n.r.)” , a declarat Vasile Marian, la ieşirea de la Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ).

”Ne pare rău pentru fetiţă”, a spus Eugen Ţenea.

Şi Violeta Mirea, şefa Secţiei de Poliţie Rurală Osica de Sus, unde este arondată şi comuna Dobrosloveni, acolo unde locuieşte familia Alexandrei Măceşanu, a fost pusă sub acuzare, marţi, pentru abuz în serviciu în dosarul privind intervenţia autorităţilor în cazul Caracal, au declarat surse judiciare.

Procurorul Cristian Popescu, care a stat până la ora 6 pentru a intra în casa lui Gheorghe Dincă, a fost pus şi el sub acuzare de către procurorii Secţiei de anchetă pentru abuz în serviciu, în legătură cu intervenţia în cazul Alexandrei Măceşanu, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Cele mai citite

Inovație și funcționalitate în baie cu Florin Art: Descoperă cele Mai bune opțiuni de mobilier

Mobilierul de baie nu este doar o necesitate practică într-o locuință modernă, ci și un element crucial în crearea unei atmosfere plăcute și funcționale...

Welkins: Excelență în siguranță și inovație pentru clădiri

În lumea modernă, unde siguranța, accesibilitatea și iluminarea sunt priorități esențiale, compania Welkins Fire Protection Solutions SRL se remarcă ca un lider în furnizarea...

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...
Ultima oră
Pe aceeași temă