11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSocialCazul copilului bătut la școală în Constanța. Judecătoria spune de ce le-a...

Cazul copilului bătut la școală în Constanța. Judecătoria spune de ce le-a lăsat libere pe agresoare

”Judecătorul nu poate fi de acord cu procurorul în privinţa faptului că gravitatea faptei, astfel cum a fost reţinută anterior, ţinând cont şi de persoana inculpatelor, ar impune totuşi măsura arestării preventivă, măsură excepţională prin definiţie”, se arată în motivarea deciziei.

Astfel, judecătorul de drepturi şi libertăţi a considerat că, atâta vreme cât cele trei femei au familie şi domiciliu, nu sunt cunoscute ca fiind persoane violente şi au acţionat sub un impuls de moment, ”măsura arestării preventive nu se impune”. Pe de altă parte, instanţa a considerat că presupusele fapte ale femeilor prezintă o gravitate sporită prin prisma faptului că acestea au agresat un minor în incinta şcolii în care învaţă, agresiuni fizice ce au necesitat două-trei zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, în prezenţa altor copii, iar lăsarea în libertate ar reprezenta un real pericol pentru ordinea publică, în sensul că şi alte persoane ar fi încurajate să se poarte în mod asemănător.

De asemenea, s-a apreciat că modul de acţionare şi atitudinea avută de cele trei femei în timpul audierilor, acestea declarând că au decis să-şi facă singure dreptate, considerând acest fapt ca stare de normalitate, ”denotă pericolul social pe care îl reprezintă pentru ordinea publică”. ”Prevenţia generală, ca deziderat al măsurilor preventive ca scop final al procesului penal, impune privarea de libertate a inculpatelor, iar măsura arestului la domiciliu este necesară şi proporţională în cauză (…). Cât timp există şansa reală ca această măsură preventivă mai uşoară să-şi atingă scopul, măsura arestării preventive nu se impune”, se mai arată în motivarea Judecătoriei Constanţa.

Drept urmare, judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus, în cazul celor trei femei, luarea măsurii arestului la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile, perioadă care va expira la data de 2 martie. Decizia nu a fost definitivă, fiind contestată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa.

Poliţiştii constănţeni au deschis o anchetă la o şcoală generală din Constanţa, la începutul acestei luni, după ce un elev în vârstă de 13 ani a fost agresat pe holurile instituţiei de învăţământ de către mamele unor colegi, care veniseră să depună o plângere împotriva sa. Incidentul s-a petrecut la Şcoala Gimnazială nr. 28 ”Dan Barbilian” din Constanţa, poliţiştii fiind sesizaţi de directorul unităţii de învăţământ. Acesta a spus că mamele merseseră la şcoală ca să depună o plângere împotriva băiatului, care le-ar fi terorizat copiii, dar lucrurile au degenerat, iar acestea s-au repezit asupra copilului, lovindu-l chiar pe holurile instituţiei.

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou eliberat de...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă