6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSocialCe licee din Marea Britanie oferă burse pentru elevii români

Ce licee din Marea Britanie oferă burse pentru elevii români

Unul dintre cele mai importante licee din Marea Britanie, Kings College, oferă două burse pentru tinerii români care doresc să studieze la Londra sau Bournemouth.

Bursele vor acoperi 100 la sută, respectiv 50 la sută din din taxa de școlarizare pentru elevii ce urmează să fie admiși în programul A-Levels, respectiv ultimii doi ani de studiu liceal (sau ultimul an, în anumite cazuri).

Acordarea acestor burse se va face în urma unor testări, iar admiterea va fi pe loc. Pentru aceasta, o echipă formată din directorii de studii de la Kings College se va deplasa la București pe 18 și 19 ianuarie 2020, unde se vor susține sesiunile de testare. Examenul va consta într-un test de matematică, unul pentru nivelul abilităților verbale, vocabular, redactarea unui eseu și un interviu.

Kings Colleges este unul din principalele grupuri de colegii internaționale din Marea Britanie care oferă programe specializate pentru integrarea cu succes în sistemul de învățământ britanic și pentru înscrierea la universități britanice de elită.

Alte școli din străinătate care oferă burse de studiu

D`Overbroeck`s College oferă, în urma rezultatelor bune la examenul de admitere, până la 6000 de lire din taxa de școlarizare pentru cei care sunt admiși în programul IGCSE (International General Certificate of Secondary Education). Iar pentru Sixth Form, respectiv programul A-levels (ultimii doi ani de studiu liceal), colegiul susține 25% din taxa de școlarizare.

Sidcot School acordă o bursă de până la 10% din taxa de școlarizare, în timp ce Cardiff Sixth From College acoperă până la 50% din taxa de șocolarizare pentru elevii internaționali. Alt liceu britanic unde se acordă burse de studiu este Oxford Sixth Form College.

La rândul lor, reprezentanții liceului Brillantmont International School din Lausanne (Elveția) oferă burse care susțin până la 20 la sută din taxa de școlarizare pentru cei care aplică pentru clasele a VIII-a și a IX-a.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă