20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSocialCluj: UBB protestează faţă de repartizarea locurilor bugetate pentru Admiterea 2018

Cluj: UBB protestează faţă de repartizarea locurilor bugetate pentru Admiterea 2018

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Agerpres, solicitarea vine în contextul scăderii numărului de locuri bugetate repartizate de Ministerul Educaţiei Naţionale pentru admiterea din acest an, în ciuda rezultatelor foarte bune obţinute de UBB pe plan intern şi internaţional.

“Universitatea Babeş-Bolyai a avut în ultimii 5 ani o creştere semnificativă a numărului de candidaţi. Calitatea procesului educativ şi a cercetării ştiinţifice din cadrul universităţii noastre ne situează în topul universităţilor din România. În ciuda acestui fapt, observăm că Ministerul Educaţiei Naţionale a alocat universităţii noastre pentru anul universitar 2018-2019 un număr de locuri bugetate mult mai mic faţă de anii anteriori. Astfel, a scăzut cu 29 numărul de locuri la licenţă, 200 numărul de locuri la masterat şi cu 48 la doctorat faţă de anul universitar 2017-2018”, precizează conducerea UBB.

Conform sursei citate, conducerea UBB se declară nemulţumită de scăderea numărului de locuri bugetate la cele mai prestigioase universităţi din România, precizând că aceasta reprezintă o grea lovitură dată tocmai acelor universităţi care depun eforturi susţinute pentru a creşte calitatea procesului educativ şi a cercetării.

Reprezentanţii Universităţii Babeş-Bolyai mai menţionează că sunt decişi să conteste decizia Ministerului Educaţiei Naţionale şi să protesteze împotriva acesteia până când solicitările vor fi soluţionate.

Cele mai citite

Cum alegi salopeta de lucru potrivită

Alegerea unei salopete de lucru adecvate este esențială pentru confortul, siguranța și eficiența la locul de muncă. Această piesă de îmbrăcăminte, care inițial a...

Republica Moldova transmite primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE

Republica Moldova va înainta către Comisia Europeană, la data de 24 aprilie 2024, primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE. Documentul va fi...

Firea trebuie să se retragă din cursa pentru europarlamentare dacă va candida la Primărie, susține AUR

Partidul AUR consideră că Gabriela Firea trebuie să renunțe la candidatura pentru un post de europarlamentar dacă dorește să candideze la Primăria Capitalei. Acest punct...
Ultima oră
Pe aceeași temă