10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSocialCNAS: Program informatic pentru schimbul transfrontalier de documente medicale

CNAS: Program informatic pentru schimbul transfrontalier de documente medicale

Cetăţenii români care vor avea nevoie de asistenţă medicală în alte state nu vor mai aştepta pentru transmiterea informaţiilor prin poştă, situaţia medicală fiind aproape instantaneu cunoscută de unităţile medicale din străinătate, potrivit news.ro.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, CNAS a obţinut de la Comisia Europeană o finanţare de aproape 1 milion euro pentru proiectul informatic Open Source Healthcare Insurance Gateway for EESSI (OSHIG).

”În contextul în care la nivelul UE se urmăreşte renunţarea la schimbul de documente pe suport hârtie între instituţiile din statele membre din domeniul securităţii sociale, în favoarea documentelor electronice, transmise prin intermediul unei platforme unice de comunicare informatică, EESSI, scopul proiectului OSHIG este de a conecta platforma informatică a CNAS (PIAS) cu cea europeană”, anunţă CNAS.

Termenul de implementare a proiectului este decembrie 2019, iar costul total este de 1.247.534 euro, din care 935.651 euro finanţare europeana şi 311.833 euro contribuţia CNAS.

Având în vedere că România are un mare procent din cetăţenii săi în alte state membre UE, CNAS consideră că acest proiect ”va contribui în mod semnificativ la îmbunătăţirea mobilităţii persoanelor în interiorul Uniunii, deoarece va creşte eficienţa şi va reducere costurile administrative în domeniul asistenţei medicale transfrontaliere”.

„Asiguraţii care au nevoie de asistenţă medicală în străinătate nu vor mai avea de aşteptat până când se efectuează schimbul interinstituţional de corespondenţă referitoare la situaţia lor. Practic toate documentele care în prezent se transmit prin poştă dintr-o ţară în alta, între CNAS şi instituţiile omoloage, vor putea ajunge aproape instantaneu la destinaţie, cu costuri foarte mici, prin intermediul platformei informatice EESSI” a declarat preşedintele CNAS, Răzvan Vulcănescu, citat în comunicatul de presă.

OSHIG este gândit ca o extensie funcţională a proiectului European Interoperability for Social Security Institutions in Romania (ESSIR), proiect în curs de implementare de CNAS în parteneriat cu Casa Naţională de Pensii Publice (avand rol de coordonator), Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Cele mai citite

Premierul Ciolacu a convocat brusc o ședință de guvern

Premierul Marcel Ciolacu a convocat, pe neașteptate, o ședință de guvern, pentru ziua de marți, 23 aprilie 2024. Potrivit Guvernului României, ședința Executivului începe la...
00:01:00

China emite cea mai severă avertizare pentru ploi torențiale după inundații devastatoare

Peste 100.000 de persoane au fost evacuate în sudul Chinei din cauza ploilor abundente și a inundațiilor mortale, guvernul emițând marți cea mai înaltă...
00:04:58

În fața înaintării Rusiei, soldații ucraineni sapă pe frontul de est

Aproape de orașul estic Avdiivka, capturat recent de Rusia după o luptă aprigă de luni de zile, un regiment de sapatori ucraineni se apucă...
Ultima oră
Pe aceeași temă