10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSocialContravenţiile care intră sub incidenţa Legii prevenţiei au fost publicate în Monitorul...

Contravenţiile care intră sub incidenţa Legii prevenţiei au fost publicate în Monitorul Oficial

La finalul lunii decembrie, Legea prevenirii, potrivit căreia autorităţile cu atribuţii de control, la constatarea unor nereguli, vor aplica mai întâi avertismente şi vor acorda o perioadă pentru remedierea problemelor, a fost promulgată de Preşedintele României, Klaus Iohannis.

Legea a fost adoptată, la finalul lunii noiembrie, de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.

Următoarea etapă în aplicarea Legii prevenirii, iniţiată de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, este dezvoltarea, de către minister, a portalului dedicat informării publice, pe care autorităţile cu atribuţii de control, constatare şi sancţionare a contravenţiilor au obligaţia să elaboreze şi să difuzeze materiale documentare şi ghiduri.

În plus, aceste autorităţi au obligaţia să aloce, pe pagina de internet proprie, secţiuni special dedicate informării publice, care vor cuprinde drepturile şi obligaţiile persoanelor care sunt supuse activităţilor de control, precum şi atribuţiile autorităţilor care constată contravenţiile şi aplică sancţiunile.

Cele mai citite

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...
Ultima oră
Pe aceeași temă