21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSocialControale ANPC în Sun Plaza. 500 de kg de alimente retrase şi...

Controale ANPC în Sun Plaza. 500 de kg de alimente retrase şi amenzi de 170.000 de lei

”În data de 04.10.2019, comisarii din cadrul CRPCR Bucureşti-Ilfov au efectuat un număr de 13 acţiuni de control pentru verificarea respectării prevederilor legale din domeniul protecţiei consumatorilor în unităţile de alimentaţie publică din Complexul comercial Sun Plaza. Pentru încălcarea prevederilor legale privind protecţia consumatorilor, au fost aplicate 17 amenzi contravenţionale în cuantum de 170.000 lei şi un avertisment”, anunţă ANPC, potrivit News.

A fost retrasă definitiv de la comercializare şi din circuitul consumului uman cantitatea de 490,195 kg şi 28,5 litri produse alimentare, în valoare de 15.511,5 lei.
Printre neregulile constatate de inspectorii ANPC se numără folosirea de produse alimentare cu data limită de consum depăşită; materiile prime nu erau însoţite de etichetă de produs de unde să rezulte principlalele elemente de identificare şi caracterizare şi documentele de provenienţă; nerespectarea temperaturii de păstrare/depozitare stabilită de către producător; schimbarea stării termice a produselor.
De asemenea, în spaţiile de pregătire a preparatelor culinare, condiţiile igienice erau necorespunzătoare, respectiv paviment depreciat, pereţi cu urme de grăsime, hote murdare cu urme de grăsime arsă.

”Cu ocazia acţiunilor de control desfăşurate s-a propus măsura complementară de oprire temporară a prestării serviciilor de alimentaţie publică pentru un număr de 7 operatori economici până la remedierea abaterilor constatate.În cursul nopţii de vineri şase dintre aceşti operatori economici au remediat abaterile iar în cursul zilei de sambătă măsura a fost ridicată”, precizează ANPC.
”Cred că, mai important decât sancţionarea dură a celor cu abateri, este determinarea acestora să se întoarcă pe piaţă într-o formă corectă faţă de consumatori şi, bineînţeles, lege! Comercianţii trebuie să pună pe piaţă numai produse şi servicii sigure, oferind locuri de muncă, flux de materii prime alese cu grijă şi respect faţă de cei care le asigură venituri! Retransmitem un mesaj ferm: Nu vom face niciun rabat de la exigenţe, dar suntem gata să încurajăm abordarea corectă!”,afirmă Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.

Cele mai citite

Deca, vizită în Sibiu. Agenda ministrului Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, efectuează astăzi o vizită în județul Sibiu. Vizita include participarea la *Gala performanței învățământului preuniversitar din Sibiu, vizitarea a două școli...

Nicolae Ciucă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: „Aceste două decenii au reprezentat cea mai bună perioadă din istoria noastră”

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a evidenţiat, vineri, într-un mesaj transmis cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la admiterea României în...

Peste 6000 de elevi s-au înscris la finala națională a concursului european de educație financiară European Money Quiz

Peste 6.260 de elevi, cu vârsta între 13-15 ani, din 390 de școli, licee și colegii de la nivel național s-au înscris la ediția...
Ultima oră
Pe aceeași temă