15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSocialCredincioșii au voie la pelerinaje, indiferent din ce localitate sunt, au decis...

Credincioșii au voie la pelerinaje, indiferent din ce localitate sunt, au decis magistrații

Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au anulat, luni, 14 decembrie 2020, Hotărârea 47 / 2020 a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), care restrângea dreptul românilor de a participa la pelerinaje religioase. 

Hotărârea 47 fusese emisă de CNSU în luna octombrie 2020, în contextul stării de alertă care a fost declarată din cauza pandemiei. Această Hotărâre preciza că la pelerinaje, cum ar fi cele de Sfânta Parascheva (Iași), Sfântul Dumitru (București) sau Sfântul Andrei (județul Constanța) au voie să participe doar persoane cu domiciliul în localitatea unde se ține pelerinajul.

Sentința de luni a CAB, care anulează această Hotărâre a CNSU, nu este definitivă, astfel că ea poate fi atacată cu recurs.

Pe baza Hotărârii 47 a CNSU, pelerinajul de la peștere Sfântului Andrei a fost, teoretic, anulat. Totuși, practic, el s-a desfășurat, cu respectarea unor măsuri de protecție sanitară.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Gafa lui Târnovanu amână fiesta FCSB-ului! Meciul cu Farul se joacă cu titlul pe masă

FCSB a remizat în deplasare cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, scor 2-2, în etapa a șasea din play-off, și trebuie să mai aștepte pentru...

Preţurile la electricitate şi gaze în UE au scăzut în 2023, după explozia din 2022 (Eurostat)

Facturile la electricitate şi gaze ale consumatorilor europeni au scăzut în a doua jumătate a anului trecut, după creşterea care a început după războiul...

Sărbătoare în inima Bărăganului! Unirea Slobozia, prima promovată în Liga 1

Unirea Slobozia s-a impus cu scorul de 1-0 în deplasarea de la CS Mioveni, în etapa a șasea a play-off-ului Ligii a 2-a, și...
Ultima oră
Pe aceeași temă