6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSocialCresc prețurile la mare. Peste 1000 de lei pentru o noapte la...

Cresc prețurile la mare. Peste 1000 de lei pentru o noapte la hotel

În lunile iulie și august se vor percepe cele mai mari tarife de cazare la hotelurile de pe litoralul românesc, ele urmând să crească, de la data de 1 iulie, cu procente între 10 și 20 la sută pe noapte.

Operatorii din turism promit însă că, dacă aceste tarife sunt deja negociate cu clienții, ele nu vor putea crește. Pentru iulie și august, capacitatea de cazare de pe litoral este contractată aproape integral.

„Toată lumea vrea să vină în iulie şi august, când sunt preţurile foarte mari. De ce sunt preţurile foarte mari? Pentru că toată lumea vrea să vină atunci. Dacă cineva ar vrea să vină în iunie, preţurile sunt foarte mici, aproape la nivel de costuri. Dar ei nu vin acum. Hotelurile sunt jumătate goale, dar cu tarife foarte mici. În schimb, de la 1 iulie, ar trebui să avem hoteluri din cauciuc, să le întindem, ca să le dublăm capacitatea. Noi românii vrem să mergem când e mai scump, că e mai multă lume! Degeaba facem noi oferte peste oferte în extrasezon, că lumea tot în număr mic vine. Deci, concluzia care e? Nu avem bani, dar mergem când e cel mai scump!”, a explicat Dragoş Răducan, prim-vicepreşedinte executiv al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

De la 1 iulie, cele mai mici tarife de pe litoral vor fi percepute în stațiunea Saturn, iar cele mai mari în Mamaia. De exemplu, la un hotel de patru sau cinci stele din stațiunea Mamaia, tariful pentru o noapte de cazare va fi, în lunile iulie și august, între 1000 și 1300 de lei.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă