7.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSocialDe ce a fost folosită o copie şi nu orginalul coroanei de...

De ce a fost folosită o copie şi nu orginalul coroanei de oţel la funeraliile Regelui Mihai

În timpul funeraliilor Regelui Mihai este folosită o copie a Coroanei de Oţel, cea originală fiind cea purtată pentru prima dată de regele Carol I. Replica face parte din colecţia Muzeului Naţional Peleş, a declarat, vineri, pentru Mediafax directorul Muzeului de Istorie a României din Bucureşti (MNIR), Ernest Oberländer-Târnoveanu.

Întrebat dacă au fost făcute demersuri din partea Casei Regale pentru ca la ceremonii să fie folosită Coroana de Oţel originală, Oberländer-Târnoveanu a declarat: “Evident că nu s-au făcut. Dar sigur că nu s-au făcut”.

Acesta a explicat că, din punct de vedere legal, originalul nu poate fi folosit în astfel de ceremonii.

“Dacă nici nu s-a solicitat, înseamnă că toată lumea sau cei care ar fi fost în măsură să solicite ştiau că nu este posibil legal. N-am fost implicaţi niciodată. Deci nu a existat nicio discuţie în acest sens”, a mai spus directorul MNIR.

“Legea este obligatorie să fie respectată. Acesta este punctul meu de vedere, pentru că sunt obligat să respect legea. Nu există soluţii de eludare a legii decât mergând dincolo de Codul penal şi eu nu vreau să mă duc dincolo de Codul penal”, a mai declarat Oberländer-Târnoveanu.

Directorul MNIR a declarat că replica folosită la funeraliile Regelui Mihai face parte din colecţia Muzeului Naţional Peleş.

“Nu este din colecţia noastră. Este simplu de verificat, Coroana de Oţel este clasată în categoria Tezaur şi figurează în lista obiectelor clasificate la CIMEC (Institutul Naţional al Patrimoniului, n.r.) şi, de asemenea, şi pe site-ul nostru are descriere şi este în expunere”, a mai spus directorul MNIR.

Întrebat câte copii autorizate ale coroanei există, în afara celei din colecţia Muzeului Peleş, Oberländer-Târnoveanu a declarat: MNIR deţine o “copie din răşină siliconică pe care o folosim din când în când în anumite prezentări. Restul, nu am informaţii să existe copii autorizate în alte instituţii”. “Originalul nu poate fi folosit decât în condiţii legale”, a mai spus acesta.

Și totuși, legea nu interzice folosirea coroanei originale la funeralii

Avocatul Bogdan Grabowski, reprezentantul proprietarilor sculpturii „Cuminţenia Pământului” a lui Constantin Brâncuşi, a explicat pentru News.ro, vineri, că folosirea Coroanei de Oţel în cazul ceremoniilor funerare pentru Majestatea Sa Defunctă Mihai I nu apare ca interzisă în legea privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil la care a făcut referire joi directorul MNIR, Ernest Oberländer-Târnoveanu.

„Domnul Oberländer dezinformează parţial. Art. 23 lit.e din Legea 182/2000 precizează la ce fel de manifestări nu pot fi folosite bunurile clasate în Tezaur. Organizarea unei înmormântări nu este enumerată. Excepţie posibilă: doar dacă i s-ar periclita integritatea sau ar fi expusă pierderii ori furtului. Cam greu, având în vedere faptul ca ar fi fost expusă la Peleş şi la Palatul Regal, fiind păzită de jandarmi şi poliţie”, a transmis Bogdan Grabowski pentru News.ro.

Avocatul a continuat: „Art.34 din legea 182/2000 precizează obligaţia de a obţine nişte acorduri şi avize pentru organizarea de expoziţii sau proiecte culturale. Textul nu restrânge categoria manifestărilor la care poate participa un bun din Tezaur”.

Legea 182/2000 prevede: Art. 23. – (1) Proprietarii, titularii altor drepturi reale sau ai dreptului de administrare, precum şi deţinătorii cu orice titlu ai bunurilor culturale mobile clasate au următoarele obligaţii: e) să nu utilizeze şi să nu permită utilizarea acestor bunuri la organizarea de spectacole, parade ale modei, ca recuzită cinematografică sau teatrală, precum şi în orice alte scopuri care le-ar periclita integritatea sau le-ar expune pierderii, deteriorării ori sustragerii.

Art. 34. – (1) Pentru organizarea unor expoziţii sau realizarea unor proiecte culturale instituţiile publice pot împrumuta, după caz, unor instituţii publice sau persoane juridice de drept privat din ţară, în condiţiile dreptului comun, bunuri culturale mobile clasate pe care le deţin în administrare, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor şi cu aprobarea Ministerului Culturii.

Reprezentanţii muzeului Peleş au confirmat, vineri, că la funeraliile Regelui Mihai I este folosită o copie a Coroanei de Oţel, care face parte din colecţia instituţiei, fiind în mod obişnuit expusă pentru public în Sala de Arme a castelului.

Potrivit site-ului MNIR, “la 13/25 martie 1881, în Adunarea Deputaţilor a fost depus proiectul de lege prin care Parlamentul proclama ca România să ia titlul de Regat iar Carol şi moştenitorii săi titlul de Rege al României. Festivităţile proclamării regatului au fost stabilite pentru data de 10/22 mai 1881, când se împlineau cincisprezece ani de la urcarea pe tronul României a principelui Carol I.

Pentru principele Carol I s-a confecţionat o coroană din oţelul unuia dintre tunurile turceşti capturate de români la Plevna, în timpul războiului de independenţă din 1877. Tunul era unul foarte modern pentru vremea sa, fiind de fabricaţie germană, marca Krupp. Coroana de oţel a României a fost confecţionată la Arsenalul Armatei, situat pe Dealul Spirii din Bucureşti. Aceasta are forma obişnuită a coroanelor regale: un cerc frontal din oţel decorat cu romburi şi perle din oţel. De la marginea superioară a cercului se ridică opt fleuroane mari continuate cu opt cercuri perlate care se unesc în mijloc într-un glob în care se află Crucea «Trecerea Dunării». Cu aceeaşi coroană s-a încoronat şi Regele Ferdinand, la Alba Iulia, în octombrie 1922″.

Trupul neînsufleţit al Regelui Mihai este depus la Palatul Regal din Capitală, înmormântarea urmând să aibă loc sâmbătă, la Curtea de Argeş.

Cele mai citite

Belgia și Cehia vor ca UE să dea noi sancțiuni împotriva influenței Rusiei în viitoarele alegeri europene

Belgia şi Cehia cer ca Uniunea Europeană să adopte noi sancţiuni pentru a contracara influenţa Rusiei în viitoarele alegeri europene, după ce mai multe...

Bătălia pentru București – de la trivializare, la concept

Alegerile locale din București sunt importante pentru că dau trendul politic pentru celelalte competiții electorale ale anului în curs. Cătălin Cârstoiu pare a rămâne...

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...
Ultima oră
Pe aceeași temă