15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSocialVeteranii de război vor primi indemnizație de gratitudine

Veteranii de război vor primi indemnizație de gratitudine

Invalizii, veteranii şi văduvele de război vor primi, lunar, o indemnizație de gratitudine neimpozabilă, egală cu 50 la sută din câștigul salarial mediu brut în România, stabilește o Ordonanță de Urgență aprobată, în luna iunie 2021, de Guvernul Cîțu.

Câștigul salarial luat în calculul indemnizației este cel pe care s-a fundamentat bugetul asigurărilor sociale de stat, în anul pentru care se face plata. Conform acestui calcul, în 2021 indemnizația va reprezenta 2.690 de lei, neimpozabili. Noua indemnizație de gratitudine se va cumula cu indemnizația de care beneficiau deja invalizii, veteranii şi văduvele de război.

“Statul român își exprimă astfel recunoștința, respectul și admirația față de cei care și-au pus viața în slujba țării, venind cu o reparație morală și materială care să contribuie la asigurarea unui venit suplimentar pentru aceste categorii de beneficiari”, precizează un comunicat transmis de Ministerul Apărării Naționale (MApN).

În România, conform evidențelor provenite de la MApN, existau, la momentul adoptării acestei Ordonanțe de Urgență, adică în iunie 2021, un număr de 2.521 de beneficiari ai dreptului de a primi indemnizație. Beneficiarii sunt invalizi de război, veterani de război și văduve de război din cel de-al doilea Război Mondial.

“2.521 de persoane, dintre care 2.374 au peste 95 de ani. Acum o lună aveam 2.600 de veterani. Aceste persoane trebuie ajutate, se duc doar către aceste persoane, nu către urmaşii lor”

Florin Cîțu,

Prim-ministru

La sărbătorirea Zilei veteranilor de război, marcată, în România, la 29 aprilie, șeful statului spunea că “veteranii de război reprezintă expresia vie a onoarei și demnității Armatei României, care a fost, este și va fi garantul securității naționale, dar sunt și veritabili ambasadori ai țării noastre în relația cu aliații și partenerii noștri”.

“Apartenența la neam și dragostea de țară le-au călăuzit efortul și sacrificiul, mulți căzând la datorie și găsindu-și odihna veșnică departe de țara și neamul pentru care au luptat”

Klaus Iohannis,

Președintele României

 

Veteranii de război continuă să fie respectați în țările care au participat la cel de-al doilea Război Mondial, indiferent dacă au făcut parte din armatele victorioase sau din cele învinse.

Acordarea unei indemnizații suplimentare pentru veterani și văduve de război vine ca o recunoaștere a societății față de sacrificiile și față de suferința acestora. Dar vine și în momentul în care societatea e divizată între cei care respectă Armata și cei care cred că foștii militari sunt unii dintre beneficiarii de “pensii nesimțite”.

Acum un an, în plină pandemie, într-un moment în care militarilor Armatei li se cerea, în mod neobișnuit, să vină în sprijinul autorităților civile, ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, atragea atenția asupra faptului că “pensiile militarilor nu sunt pensii speciale”.

“De la Alexandru Ioan Cuza până în prezent militarii au beneficiat de pensii de serviciu. Îndatoririle legale ale militarilor față de țară continuă și după ce trec în rezervă, spre deosebire de orice alte categorii de salariați”, explica ministrul Ciucă.

“Pe timpul activității, militarii au aproape cea mai mică grilă de salarizare dintre bugetari, cu toate că sunt permanent la ordin, stau aproape toată viața departe de familie, participă la misiuni de război sau sunt prin poligoane și, foarte important, au restrânse mai multe drepturi constituționale. Militarii nu au voie să aibă încă un serviciu sau propria afacere, nu au dreptul să se asocieze în sindicate, nu pot face grevă, iar libertatea lor de circulație este restrânsă pentru că au nevoie de aprobări când părăsesc garnizoana sau țara.

Spre deosebire de celelalte categorii de bugetari, militarii nu beneficiază de: libertatea întrunirilor, libertatea de exprimare și dreptul de a fi ales. Militarii sunt pregătiți să intervină în orice oră din zi sau din noapte în sprijinul populației la pace, pe timp de război sau în situații speciale și, dau aici un singur exemplu, situația pe care o trăim în prezent, generată de pandemia Covid-19”, afirma ministrul Ciucă.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Corespondentul rus de război Semion Eremin a fost ucis într-un atac cu drone

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul rusesc Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu drone ucrainene în sud-estul Ucrainei,...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...
Ultima oră
Pe aceeași temă