19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSocialECJ limitează accesul guvernelor la datele cetăţenilor

ECJ limitează accesul guvernelor la datele cetăţenilor

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (ECJ) a decis ca statele membre ale Uniunii să nu mai colecteze date de pe internet şi mobile ale cetăţenilor lor, susţinând că forţarea operatorilor de internet şi telefonie să transmită sau să reţină aleatoriu date de trafic şi localizare este împotriva legii Blocului comunitar.

 Cea mai înaltă autoritate legală din UE a transmis: „În situaţia în care un stat membru se confruntă cu ameninţări serioase privind securitatea naţională care se dovedesc a fi reale sau previzibile, acel stat membru se poate abate de la obligaţia de asigurare a confidenţialităţii datelor legate de comunicaţiile electronice”.

Chiar şi în aceste scenarii de urgenţă, există reguli ce trebuie respectate. „Astfel de interferenţe cu drepturile fundamentale trebuie să fie acompaniate de măsuri de protecţie eficiente şi să fie revizuite de o curte de justiţie sau de o autoritate administrativă independentă”, a explicat ECJ.

Privacy International şi La Quadrature du Net au susţinut că practicile de supraveghere în Marea Britanie, Franţa şi Belgia merg prea departe şi încalcă drepturile fundamentale.

„Decizia de astăzi consolidează statul de drept în UE”, a spus Caroline Wilson Palow, director la Privacy International, într-un comunicat. „În aceste vremuri tulburi, serveşte ca memento că niciun guvern nu ar trebui să fie deasupra legii. Societăţile democrate trebuie să impună limite şi control puterilor de supraveghere ale poliţiei şi serviciilor de informaţii”.

Decizia ECJ este cea mai recentă dintr-un şir de cazuri prin care se încearcă limitarea puterilor guvernelor de a-şi menţine sub observaţie cetăţenii.

În luna iulie, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis că legile americane privind securitatea naţională nu protejează confidenţialitatea datelor cetăţenilor UE. ECJ a restricţionat modul în care firmele din SUA pot transmite date ale utilizatorilor europeni statului american.

Cele mai citite

Rețetă de Conopidă la Cuptor

Ingrediente o conopidă mare (aproximatic 2 kg) 400 g de smântână cu 12% grăsime 230 g cașcaval 2 ouă o bucată mică de unt necesară pentru a unge vasul pentru cuptor o...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...
Ultima oră
Pe aceeași temă