8.6 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSocialElev la biologie-chimie în stare gravă la spital, după a ce a...

Elev la biologie-chimie în stare gravă la spital, după a ce a încercat un experiment

Băiatul este elev la Colegiul ”Emil Racoviţă” din Galaţi, la secţia biologie-chimie. În noaptea de joi spre vineri, împreună cu câţiva colegi, el a făcut un experiment în internatul în care locuieşte. A turnat spirt peste brânza topită şi apoi i-a dat foc, dorind să afle ce se întâmplă.

Flacăra provocată de spirtul aprins l-a ars pe mâini şi pe abdomen, iar medicii de la Spitalul de Copii au fost nevoiţi să-l opereze, starea sa fiind destul de gravă.

”Momentan pacientul este cu prognostic rezervat, este cu arsură gradul 2 pe 25% din suprafaţa corporală, a suferit două intervenţii chirurgicale şi vor mai urma altele pe parcurs. O arsură are întotdeauna o evoluţie deosebită, cu complicaţii, să sperăm că va fi o evoluţie bună. Are arsuri pe torace, membre şi în regiunea cervicală”, a declarat medicul Silvia Constantin Dinescu.

În urma incidentului, atât la liceu, cât şi la internat se fac anchete. Conducerea şcolii în care este căminul a aflat deja ce s-a întâmplat în camera elevului.

”Doi elevi din internatul şcolar, care nu sunt elevii noştri, au încercat să experimenteze cum poate să ardă brânza topită amestecată cu spirt. Pe masa din cameră au încercat să facă experimentul. Au constatat că nu este spirt suficient şi au încercat să mai toarne. Acesta a luat foc şi a sărit pe unul dintre elevi. Pedagogul de serviciu se afla în apropriere şi a intervenit foarte repede, a fost chemată ambulanţa şi a fost transportat la spital”, a anunţat directorul Colegiului Pedagogic ”Costache Negri”, Andra Ionescu.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean au pornit şi ei o anchetă pentru a afla dacă în internat a fost respectat regulamentul intern.

”Elevul stătea în internat. Împreună cu colegii săi, el a făcut un experiment cu spirt şi brânză topită. Copilul are arsuri pe mâini şi abdomen. Noi facem o anchetă, vorbim cu cei implicaţi, cu alţi elevi din internat. Este un incident care, din punctul meu de vedere, nu cred că poate fi imputat profesorului supraveghetor. Aşteptăm rezultatele anchetei, să vedem ce decide conducerea şcolii în funcţie de regulamentul intern al internatului, trebuie să vedem cum au intrat elevii cu substanţe inflamabile în cămin”, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al IŞJ Galaţi, Oana Enache.

Profesorul de chimie al elevului accidentat spune că în programa şcolară nu există experimente cu brânză topită şi spirt. În plus, cadrele didactice nu îi încurajează pe elevi să facă experimente acasă.

”A vrut să facă un experiment. Copiii sunt curioşi, văd multe lucruri pe internet. Noi la şcoală nu facem experimente de acest tip. Noi în această perioadă facem multă teorie la şcoală. Brânză nu este inflamabilă, probabil a turnat prea mult spirt”, a afirmat profesorul de chimie Mariana Moraru.

Cele mai citite

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 6,4 grade pe Richter a lovit sudul Japoniei

Un cutremur cu magnitudinea preliminară de 6,4 grade a lovit miercuri seara sudul Japoniei, a anunțat Agenția Meteorologică Japoneză, citată de Reuters, conform stiripesurse.ro. Epicentrul...

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 6,4 grade pe Richter a lovit sudul Japoniei

Un cutremur cu magnitudinea preliminară de 6,4 grade a lovit miercuri seara sudul Japoniei, a anunțat Agenția Meteorologică Japoneză, citată de Reuters, conform stiripesurse.ro. Epicentrul...

Cătălin Cîrstoiu declară că a fost la clinica privată pentru a-și ajuta colegii

Cătălin Cîrstoiu, candidatul coaliţiei PSD-PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, a declarat miercuri seara că a fost la clinica privată deţinută de...
Ultima oră
Pe aceeași temă