16.7 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăSocialElevii cer redeschiderea școlilor, întrucât cursurile online nu sunt eficiente

Elevii cer redeschiderea școlilor, întrucât cursurile online nu sunt eficiente

Consiliul Național al Elevilor solicită reînceperea cursurilor în școlile din România, avertizând că “școala online nu este eficientă”.

Acest punct de vedere a fost exprimat, luni, 4 ianuarie 2021, de Rareș Voicu, reprezentantul Consiliului Național al Elevilor. În opinia acestuia, decizia de reluare a cursurilor în incinta școlilor ar trebui să se ia descentralizat, în funcție de situația din fiecare județ în parte.

Reprezentanți ai Ministerului Educației anunțau, anterior, că nu se pune problema reînceperii cursurilor în incinta școlilor, nici măcar de la data de 11 ianuarie 2021, când, teoretic, se încheie vacanța elevilor.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Iohannis merge la zona demilitarizată dintre Coreea de Sud și Coreea de Nord

Președintele României, Klaus Iohannis, efectuează o vizită în Coreea de Sud, iar în prima zi a vizitei va ajunge și la zona demilitarizată aflată...

Nici în 2024 nu vor fi taxe noi, promite Ciucă

Nicolae Ciucă, președintele Senatului și președinte al PNL, promite că, în anul 2024, în România nu vor fi "taxe noi". "Cota unică este foarte atractivă...

Ultimul pas pentru operaționalizarea IMM Plus, îndeplinit

După aprobarea schemei de ajutor de stat IMM Plus de către Comisia Europeană la 9 aprilie a.c., a fost publicat Ordinul comun care stabilește...
Ultima oră
Pe aceeași temă