8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSocialElevii și studenții ies în stradă pentru gratuitatea la tren

Elevii și studenții ies în stradă pentru gratuitatea la tren

Evenimentul intitulat “Marșul Pomanagiilor Împotriva Neoliberalismului”, aluzie la ironiile mediatice asupra subiectului, va avea loc sâmbătă, 20 februarie, în București. Întâlnirea va avea loc la ora 14.00 în fața sediului USR de pe Șoseaua Pavel D. Kiseleff, participanții urmând să picheteze și sediul PNL de pe Bulevardul Aviatorilor, pentru ca apoi să plece spre Piața Victoriei și să-și facă mesajul auzit în fața Guvernului.

“La miting sunt așteptate aproximativ 40 de persoane, iar organizatorii anunță că vor fi respectate măsurile de distanțare socială și protecție. Evenimentul este deschis oricărui participant, indiferent de vârstă sau de ocupație”, se precizează într-un comunicat de presă al organizatorilor, remis cotidianului național “România liberă”.

Organizatorii protestului insistă că măsurile de austeritate lovesc în cei mai vulnerabili dintre tineri și că Guvernul sacrifică accesul la mobilitate al studenților în jocurile politice la care ia parte. Aceștia se opun, de asemenea, posibilelor soluții de compromis prin care politicienii încearcă să tempereze reacțiile venite din partea tinerilor în ultimele zile.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă