Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Evaluarea Naţională 2018: Subiectele la proba scrisă la limba română

Evaluarea Naţională 2018: Subiectele la proba scrisă la limba română

Elevii de clasa a VIII-a, care au susţinut proba scrisă la Limba şi literatura română la Evaluarea Naţională au avut de argumentat apartenenţa la genul epic a unui text la prima vedere, precum şi de redactat o naraţiune în care să relateze o întâmplare din Cetatea Alba Carolina.

Rl online 0 comentarii

La primul subiect, elevii de clasa a VIII-a au avut de rezolvat şase cerinţe pe baza unui text la prima vedere şi au avut de redactat o compunere de minimum 150 de cuvinte în care să argumenteze apartenenţa la genul epic a textului dat. Textul a fost selectat din romanul "Inocenţii" al Ioanei Pârvulescu.

La al doilea subiect, elevii au primit tot un text la prima vedere, cu şase cerinţe, şi au avut de redactat o naraţiune de 150-200 de civinte în care să relateze o întâmplare petrecută în Cetatea Alba Carolina. Textul a fost selectat din revista National Geographic.

Peste 150.000 de absolvenţi de clasa a VIII-a susţin Evaluarea Naţională. 

Miercuri, se va desfăşura proba la Matematică, iar joi, proba la Limba şi literatura maternă.

Primele rezultate vor fi afişate pe 19 iunie, până la ora 12:00, iar în aceeaşi zi se pot depune contestaţii în intervalul orar 14:00 - 19:00. Rezultatele finale vor fi afişate pe 23 iunie.

Probele încep la ora 9:00, moment în care în fiecare sală vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de 120 de minute, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizate audio-video.

Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte precum ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete etc., candidaţii având obligaţia de a lăsa obiectele menţionate în sala de depozitare a obiectelor personale, stabilită de comisia din unitatea de învăţământ/centrul de examen în acest scop. Candidaţii care refuză să depoziteze obiectele respective în sala desemnată de comisie în acest scop nu sunt primiţi în examen.

De asemenea, elevii sunt informaţi că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări (manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor), precum şi cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare: stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.

Candidaţii trebuie să aibă asupra lor un act de identitate şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor şi schemelor şi instrumente de desen la Matematică.

Potrivit metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului, cazurile de fraudă şi tentativă de fraudă sunt sancţionate cu excluderea din examen şi acordarea notei 1.

Ministerul Educaţiei Naţionale pune la dispoziţie o linie TELVERDE pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul Evaluării Naţionale. Astfel, numărul TELVERDE 0800801100 va fi disponibil în perioada 11-14 iunie, între orele 8:00 – 16:00, iar vineri, 15 iunie, între orele 8:00 -14:00.

Evaluarea Naţională se desfăşoară, anual, într-o singură sesiune. Media generală obţinută la Evaluarea Naţională are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a de liceu.

Elevii au avut la dispoziţie modele de subiecte elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare şi care, potrivit Ministerului Educaţiei, au fost construite în funcţie de trei cerinţe: formulare clară, precisă şi în strictă concordanţă cu programele de examen, nivel mediu de dificultate şi posibilitatea de a fi rezolvate în 120 de minute.

Elevii de clasa a VIII-a au susţinut în perioada 5 - 7 martie simularea examenului de Evaluare Naţională şi mai puţin de 50% dintre ei au obţinut media generală peste 5. 

La Matematică, doar 33,1 % dintre elevi au reuşit să obţină o notă peste 5, iar la Limba şi literatura română 63,1% au luat note mai mari sau egale cu 5. La proba de Limba li literatura maternă, 82,6% dintre elevi au obţinut note peste 5. Procente semnificative (peste 60%) ale mediilor mai mari sau egale cu 5 au fost în Capitală şi în judeţul Cluj. Notele obţinute la simulare nu se contestă şi nu se trec în catalog.

Comentarii

loading...