10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSocialEXCLUSIV. Cîmpeanu: Cele mai multe facultăți, a doua admitere

EXCLUSIV. Cîmpeanu: Cele mai multe facultăți, a doua admitere

Cele mai multe universități vor organiza și o a doua sesiune de admitere, în mare parte, cu excepția facultăților de Medicină și Farmacie.

“Am avut, într-adevăr, un număr mare de studenți la admitere, dar cele mai multe universități vor avea și o a doua sesiune. În afară de universitățile de Medicină și Farmacie. La multe universități, ca și la noi, la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) am avut candidați care, profitând de înscrierile online și, în cazul nostru, și de eliminarea taxei de înscriere, s-au înscris și la 20 de specializări. Este limpede că nu merg la toate, ceea ce înseamnă că se vor elibera locuri”, a declarat președintele CNR, rectorul USAMV din București, Sorin Cîmpeanu, pentru “România liberă”.

 

Termen pentru Ministerul Sănătății

În zece zile, Ministerul Sănătății trebuie să prezinte normele ce trebuie respectate de instituțiile de învățământ superior, în anul universitar 2020 – 2021, susține Sorin Cîmpeanu.

“În zece zile, cel târziu pe 20 august, trebuie să fie anunțate normele privind noul an universitar. Ministerul Sănătății trebuie să înțeleagă că sunt afectați aproximativ 4 milioane de oameni. În mod sigur nu vom mai avea la fel de mulți studenți în căminele universităților, ceea ce presupune și un efort financiar în plus. Probabil că vom avea o diminuare a numărului de studenți cazați în cămine de 30 – 40%. De exemplu, în cazul Universității Politehnica din București, ai 30.000 de studenți și este clar că nu îi poți caza pe toți în același timp”, ne-a precizat Sorin Cîmpeanu.

Ministerul Sănătății și cel al Educației lucrează, alături de partenerii de dialog social, la elaborarea planului privind desfășurarea anului universitar 2020 – 2021, potrivit președintelui Federației Naționale Sindicale (FNS) “Alma Mater”, Anton Hadăr.

“Lucrăm, împreună cu Ministerul Sănătății și Ministerul Educației la planul de organizare a anului universitar. Avem un draft. Vom avea trei scenarii, ca și în preuniversitar (toți studenții vor veni în universități; studenții vor veni la facultate pe grupe, o parte continuând învățământul online; doar învățământ online), dar este posibil să apară noi situații, în contextul acestei pandemii. Eu consider că în zece zile ar fi gata acest plan. Beneficiem însă și de autonomia universitară, ce ne permite să luăm decizia de a chema studenții la școală sau de a continua învățământul online”, a declarat, pentru “România liberă”, Anton Hadăr.

Președintele “Alma Mater” consideră că este important ca studenții să revină în facultate. “Evident, varianta dorită de noi este ca studenții să revină în sălile de curs și asta își doresc și ei. E nevoie ca studenții să vină la facultate, măcar pentru laboratoare. Dacă se va merge doar pe online, este clar că nu vom avea un învățământ de calitate. Varianta învățământului online este și cea mai costisitoare pentru universități. Avem personalul care asigură curățenia în sălile de clasă și în cămine, dacă vom avea mai puțini studenți, de unde vom găsi resursele financiare pentru a plăti salariile acestor angajați? Sperăm ca Ministerul Sănătății să țină cont de aceste aspecte și să ne ajute cu finanțarea”, ne-a explicat Hadăr.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

VIDEO. Mai multe persoane au fost reținute pentru trafic de droguri. Una din ele, prinsă în flagrant

La data de 25 aprilie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța (DIICOT) au dispus...

VIDEO. Zeljko Kopic, înaintea meciului cu FC Voluntari: „Este un joc crucial pentru noi”

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, crede că partida cu FC Voluntari, din etapa a 7-a a play-out-ului, care se va disputa în această seară...

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...
Ultima oră
Pe aceeași temă