6.8 C
București
luni, 25 martie 2024
AcasăSocialEXCLUSIV. Interviu cu președintele “Cartel Alfa”, Bogdan Hossu

EXCLUSIV. Interviu cu președintele “Cartel Alfa”, Bogdan Hossu

Oamenii sunt nemulțumiți și am putea ajunge să cerem demisia Guvernului, avertizează președintele CNS “Cartel Alfa”, Bogdan Hossu.

RL: Știm că Executivul vrea înghețarea salariilor pentru întreg sistemul bugetar. Ați discutat cu guvernanții? Care a fost explicația pe care v-au oferit-o?

Bogdan Hossu: Am discutat la Ministerul Muncii și la Ministerul de Finanțe. Am prezentat punctul nostru de vedere și faptul că politica respectivă este chiar în contradicție cu recomandările FMI care spune că trebuie uitată chestiunea cu abaterea fiscală, adică cu deficitul și că e cu mult mai importantă păstrarea puterii de cumpărare. Am făcut de două săptămâni solicitare de întrevedere cu domnul prim-ministru Cîțu. N-am avut niciun succes. Am făcut solicitare către administrația prezidențială de vreo trei săptămâni în care i-am solicitat medierea conflictului social. Niciun răspuns. Cu Ministerul Muncii am avut câteva discuții, inclusiv un calendar ca tocmai problemele legate de politica salarială din sectorul bugetar să se facă înainte de finalizarea a bugetului de stat.

Sunt anumite elemente care pot conduce spre acordarea respectivă a creșterilor salariale, mai ales că valoarea este relativ mică. Ceea ce este important în structura bugetului este faptul că se pare –  nu avem încă proiecția bugetului de stat, că va fi buget multianual – că angajamentul legat de problematica unei echilibrări în acordările pe diferite sectoare nu va fi echilibrat, dar cel mai important lucru, că previziunea bugetului de stat va reprezenta în continuare pe teoretic  undeva 33-34% din PIB-ul național, iar pe execuție ca deducție va reprezenta undeva 29-30%. Asta arată că nu există o schimbare de paradigmă și că, de fapt, și actualul Guvern nu își propune combaterea evaziunii fiscale ori pe piața muncii, ori evaziunea fiscală comercială.

Am văzut numeroase proteste ale angajaților. Vor și alte forme de protest? La ce forme de protest să ne așteptăm?

Lumea este nemulțumită și tocmai ne solicită să facem manifestări de mai mare amploare, pentru că mai multă lume dorește să participe la aceste manifestări. De fapt, lumea dorește să transmită un semnal cât mai ferm către clasa politică și decidenții politici, că actuala politică de austeritate nu este normală și că încă o dată  talpa țării este pusă să plătească deciziile deficitare ale decidenților. Asta putem vedea inclusiv în faptul că se încearcă forțarea unor restructurări fictive, fără nicio justificare, legate de eficiență în administrația publică, dar în același timp vedem că în administrația publică sunt nominalizați politic oameni care nu au nicio calitate, nu au nicio competență, nici pregătirea minimală necesară pentru ocuparera posturilor date.

Toate aceste contradicții vor conduce la o nemulțumite generală și probabil – deși suntem în faza în care manifestările sunt relativ mici, finalitatea în următoarea perioadă  – dacă în continuare este opacitatea și lipsa unui dialog social constructiv în a găsi soluții acceptabile – va conduce la presiuni pentru demiterea Guvernului.

 Continuarea interviului va fi publicată în ediția de weekend a cotidianului “România liberă” de săptămâna viitoare.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Rusia a arestat patru cetățeni din Tadjikistan care ar fi comis atacul de la Moscova. Toți au urme de violență, unul a fost adus...

Patru bărbați din Tadjikistan au fost aduși în fața unui tribunal din Moscova, fiind acuzați că au comis atacul terorist de vineri, soldat cu...

Revolut este prima bancă din România care lansează eSIM

Revolut, banca digitală cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global și mai mult de 3,5 milioane în România, devine prima bancă...

Rusia a arestat patru cetățeni din Tadjikistan care ar fi comis atacul de la Moscova. Toți au urme de violență, unul a fost adus...

Patru bărbați din Tadjikistan au fost aduși în fața unui tribunal din Moscova, fiind acuzați că au comis atacul terorist de vineri, soldat cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă